Sari la conținut

Excursie în adâncul pământului. Un grup de scafandri din Finlanda s-a scufundat în peştera Coiba Mare 

Scafandrii finlandezi au venit în România încă de anul trecut la invitaţia unui român pasionat de scufundări. Au ales peştera Coiba Mare, care este greu accesibilă, dar care ascunde un lac de peste 90 de metri adâncime. Lungimea galeriilor trece de patru kilometri, iar intrarea în peşteră măsoară 47 de metri înălţime.

Sami Pakkarinen, scafandru: "Anul trecut, când am venit în această zonă, ne-am scufundat în trei peşteri; una a fost Coiba Mare. Am extins explorarea în Coiba Mare de la 20 de metri la 93 de metri, ceea ce o face să fie cea mai adâncă peşteră din România."

Scafandrii din Finlanda au adus cu ei echipamente de zeci de mii de euro, care le permit să stea sub apă mai multe ore, timp în care filmează tot ce văd. Este o tehnică de care scafandrii români nu dispun.

Călin Drăgan, scafandru: "Singurul obstacol major e în momentul acesta o cascadă de şapte metri. La finalul peşterii este un lac care a fost numit de primii exploratori "lacul morţii" din cauza acumulărilor mari de buşteni care plutesc pe mai multe straturi în acel lac."

Sami Pakkarinen, scafandru: "Pentru că natura este atât de bogată, intrarea în peşteră este greoaie şi chiar ai nevoie de condiţii perfecte ca să faci o scufundare în peşteră aici."

Adrian Pereţ, scafandru: "Chiar dacă vizibilitatea e perfectă, fără firul-ghid şansele să ieşi la suprafaţă de unde ai intrat sunt foarte mici."

Relieful din Parcul Natural Apuseni este foarte cunoscut cercetătorilor din străinătate, care vin anual în zonă pentru explorări.

"Datorită faimei pe care şi-a câştigat-o de-a lungul timpului această zonă, tocmai datorită rezultatelor cercetărilor ştiinţifice în zonele de carst, în prezent din ce în ce mai mulţi cercetători străini sunt interesaţi de studiul acestei zone", susţine Alin Moş, directorul Parcului Natural Apuseni.

Parcul Natural Apuseni se întinde pe teritoriul judeţelor Bihor, Alba şi Cluj şi este vizitat anual de zeci de mii de turişti.

Reporter: Gabriel Bonaciu
Operator: Gabor Szilagyi
Editor web. Adrian Laboş