Sari la conținut

Festivalul plăcintelor din Ţara Beiuşului

Cele mai bune plăcintărese din Țara Beiușului au oferit un adevărat recital de îndemânare la prima ediție a Festivalului Plăcintelor de la Briheni. Au folosit rețete moștenite din strămoși și au pregătit tot soiul de bunătăți: de la "întorsura" cu brânză, cu dovleac sau mere, până la plăcinte pe lopată cu şuncă sau carne. Toate au fost oferite gratuit turiștilor, care au putut participa și la ateliere demonstrative de meşteşuguri.

21

foto: Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Bihor

70 de femei din satul bihorean Briheni şi-au arătat priceperea în prepararea plăcintelor specifice Ţării Beiuşului. Se mândresc că le fac după rețete foarte vechi, pe care le urmează cu sfinţenie.

"Care este secretul? Ce bagi în ea și să o întinzi așa subțire, ca o foiță de țigară", explică Maria Iencuț. La rândul său, Maria Moș recunoaşte că "am învățat de la strămoși de la bunici".

"Când mergeam la lucru, pe deal, la fân, duceam la cosași. Se cosea; după un pahar de vin luau o plăcintă cu brânză", îşi aminteşte Rozalia Hazac.

Plăcintele pe lopată sau întorsuri, cum le spun oamenii din Briheni, sunt preparate doar cu ingrediente naturale.

"Cu brânză, cu cartofi, mărar și lobodă sau spanac, cea cu dovleac, cea cu mere cu prune cu varză", enumeră Maria Tocoian.

Un alt secret al plăcintelor din această zonă îl reprezintă modul de coacere: întotdeauna într-un cuptor tradițional, cu foc pregătit de gospodine pricepute.

"Dacă cuptorul nu este ars bine, nici plăcinta nu e bună. Trebuie ars bine și când am crezut că e ars cuptorul am aruncat făină - dacă arde, îl mai las", spune Veronica Scrofan.

Toate plăcintele preparate la festival au fost împărţite gratuit turiştilor.

"Este o plăcintă unică, est-europenă, balcanică - îmi place. Îmi place cum e făcută! Ingredintele folosite sunt unice: brânza, varza, cartofii", spune un turist din Puerto Rico.

"Eu cred că fiecare plăcintă în zona ei trebuie promovată ca fel principal, ca desert, ca orice. Cânt ți-e foame, mănânci plăcintă", consideră alt turist.

"În zona noastră - comuna Lunca și cu precădere în Briheni - există o tradiție o istorie a ceea ce înseamnă făcutul plăcintei", a ţinut să precizeze Ioan Popa, primarul comunei Lunca.

Tot în Briheni sunt păstrate meserii tradiţionale cum este fierăritul cu foale, cu ajutorul căruia sunt confecţionate potcoave şi unelte agricole.

Reporter: Bogdan Costea
Operator: Florin Lucuța
Editor web: Adrian Laboş