Sari la conținut

Firmele din Parcul Industrial Oradea angajează şomeri din Ungaria

La bursa locurilor de muncă organizată în localitatea maghiară Biharkeresztes, la opt kilometri de graniţă, au venit 10 firme: cinci din Parcul Industrial din Oradea şi restul din Ungaria.

"Oferta locurilor de muncă depășește 300-350 de locuri de muncă în domenii tehnice electronic și mecanic, se caută operatori, nuncitor calificați și necalificați, tehnicieni, ingineri și funcții suport", spune Liana Boangiu, reprezentantă a Parcului Industrial din Oradea.

200 de posturi au fost oferite de angajatorii români, care au căutat angajați pe domenii tehnice. "Electricienii, sculeri matrițeri, frezori, operatori cnc, oameni specializați pe o meserie. Nu este o condiție să știe limba română sau limba engleză. Ce le oferim e un pachet de beneficii, un salariu potrivit cu piața, atractiv, beneficii precum bonusuri, sporuri, pregătire", explică Alexandra Galea, reprezentanta unei firme din Parcul Industrial Oradea.

Câteva sute de persoane din localităţi aflate în apropierea graniţei cu România au venit să se intereseze de locurile de muncă oferite. Printre ei şi Zoltan Pesti, care a căutat un post de vopsitor: "În zonă (în Biharkeresztes - n.n.) nu prea sunt oportunități de muncă. Oferta e de acceptat pentru că primești bonusuri, hrana, haine de lucru, transportul este asigurat, merită. Doar să mergi până în Debreţin sau Budapesta este mai costisitor."

Târgul de locuri de muncă a fost organizat într-o zonă în care şomajul atinge cote ridicate.

"Din punct de vedere al șomajului, procentul este de 10-15%, deci 400-500 de persoane. Primarul localității Biharkeresztes, precum și cel din Oradea au discutat despre acest lucru și au plănuit că pot încerca o astfel de bursă de locuri de muncă", a explicat Maria Szilagyi Kubinyi, Primăria din Biharkeresztes.

"Cei care locuiesc în acestă zonă au și ei avantajele lor. Având în vedere că parcul industrial este imediat cum treci granița, cred că pot unii mai repede să ajungă în Parcul Industrial decât cei din cartierul Nufărul", a precizat Istvan Huszar, viceprimarul Oradei.

Reprezentanții Parcului Industrial spun că în următorii ani vor fi create câteva mii de locuri de muncă în Oradea.

Reporter: Bogdan Costea
Operator: Constantin Gheorghiță