Sari la conținut

FOTBAL. FC Bihor a pierdut la Pâncota, dar a rămas în liga a doua

Repriza a doua a aparținut tot arădenilor, care au ratat un penalty și au lovit bara în două rânduri. Antrenorul Gheorghe Silaghi l-a pierdut în acest joc pe Sorian, care s-a accidentat la cap. În urma acestui rezultat, FC Bihor a coborât pe ultimul loc al clasamentului, iar în următoarea etapă va întâlni CSM Râmnicu Vâlcea pe teren propriu.

Orădenii au scăpat însă de grija retrogradării, după ce FC Olt s-a retras din campionat din cauza problemelor financiare. Astfel, barajul dintre ocupantele ultimelor locuri din cele două serii de play-out nu se va mai organiza.

Dacă din punct de vedere sportiv FC Bihor are garantat un loc de Liga a doua și pentru sezonul viitor, problemele administrative ar putea duce la desființarea echipei. Intrarea în faliment a clubului se judecă pe 5 mai.

Redactor: Adrian Ciucuriță
Editor web: Adrian Laboș