Sari la conținut

Impozite mai mari şi neclare. Unele dări cresc chiar şi de 20 de ori. "E un dezastru", spun analiştii

Din acest an, clădirile din Oradea vor fi împărţite în trei categorii de impozitare, în funcţie de destinaţia lor: rezidenţiale sau de locuit, nerezidenţiale - în care se desfăşoară activităţi economice - şi clădiri mixte. În cazul celor dintâi, proprietarii vor plăti în plus doar o dare pentru terenul de sub construcţie.

În schimb, introducerea cotei diferenţiate de impozitare va duce la mărirea chiar şi de 20 de ori a taxelor plătite de persoanele fizice care dețin o locuință în care își are sediul o firmă sau un PFA. Nivelul sumelor datorate diferă în funcţie de perioada în care aceştia depun la Primărie declaraţia de impunere, un raport de evaluare şi documentele de proprietate ale imobilelor. Astfel, persoanele fizice care aduc actele până pe 31 martie, plătesc un impozit de 1%, faţă de 0,1% până anul trecut.

"Dacă persoanele care deţin astfel de clădiri nu vor depune document justificativ până la 31 martie, clădirile se vor impozita cu 2%. Această cotă de 2% va insemna o crestere de 20 ori faţă de nivelul impozitului din 2015", explică Sorin Iacob, şeful Direcţiei Economice din Primăria Oradea.

"Proprietarul poate solicita de la un evaluator un raport de evaluare pentru a stabili valoarea impozabilă. Proprietarul nu este obligat să solicite acest raport de evaluare, dar în cazul în care nu există un raport de evaluare el va plăti o cotă de impozit de 2%", susţine Răzvan Durgheu, expert evaluator.

Specialiştii susţin că noile reglementări referitoare la impozitarea clădirilor nerezidenţiale şi mixte sunt:

"Uluitoare, practica... dezastru. Sunt toţi năuciţi. Ministrul de Finanţe se spală invocând reglementări legale, autorităţile locale încearcă să vadă realist impactul asupra ambientului economic şi asupra indicatorilor financiar asupra acestei noi reglementări", susţine Dacian Palladi, consultant în afaceri.

Persoanele juridice care îşi au sediul într-un apartament sau o casă, însă nu îşi desfăşoară activitatea acolo, pot face în acest sens o declaraţie pe proprie răspundere. În acest caz, impozitul va fi acelaşi ca şi anul trecut la care se va adăuga impozitul de terenul pe care se află imobilul respectiv.

Reporter: Romana Fărcaş
Operatori: Constantin Gheorghiţă, Florin Lucuţa