Sari la conținut
News Alert

Ioan Mang a respins propunerea Primăriei de intrare în acţionariatul aeroportului Oradea

Mang susţine că aerogara nu are acţionariat, deci sugestia Primăriei, care este dispus să aloce bani pentru subvenţii, nu are un fundament legal.

"Ilie Bolojan anunță că primăria vrea să fie acționar la regia autonomă. E imposibil! Nu are acționariat, deci nu se poate! Nu că nu vrea Mang, ci că e ilegal."

Pe de altă parte, vicepreşedintele CJ Bihor este de părere că o linie de tren rapid între Oradea și Debrecen, idee atacată de primarul Bolojan, ar fi în avantajul municipiului. Mang spune că proiectul datează de pe vremea guvernului Tăriceanu și face parte și din strategia de dezvoltare a Executivului condus de Dacian Cioloș.

"Chiar dacă unii mă vor acuza că eu nu știu ce vreau să fac cu Oradea, să o vând la unguri, vă spun cu toată tăria Cioloș azi și Tăriceanu în 2007 au gândit foarte bine. Oradea se află între doi poli de dezvoltare Cluj și Timișoara și nu poate face față acestei concurențe decât dacă se dezvoltă ca pol transfrontalier. Altfel nu ne va înghiți Debreţin, ci Timișoara, Cluj."

Reporter: Bogdan Costea
Operator: Gabor Szilagyi