Obligativitatea examenului medical ii sperie mult mai mult pe români
decat orele intregi de asteptare, la cozi, in frig, vant si ploaie.
Vinovate de isteria creata sunt si zvonurile care circula printre soferi
cum ca permisele vechi nu mai sunt valabile incepand de maine sau ca nu se
mai poate circula cu ele in afara tarii, ca taxa pentru eliberarea
permisului auto va creste considerabil la fel ca pretul examenului medical.
Oamenii se aseaza la cozi cu mult inainte de deschiderea ghiseelor. Asa
s-a intamplat in fiecare zi din ultimele 3 saptamani, iar reprezentantii
serviciilor de premise spun ca se asteapta la inghesuiala si astazi.
Angajatii si-au marit numarul orelor de lucru la 12-13 pe zi pentru a
face fata volumului de munca.
La Oradea, spre exemplu acesta s-a marit de 20 de ori fata de o zi
obisnuita. In primele 8 zile lucratoare ale acestui an au fost depuse 12
mii de cereri, tot atatea cate au fost depuse, anul trecut, in 8 luni.