Sari la conținut
News Alert

JUDO. Argint pentru Larisa Florian, la Minsk

Larisa Florian îşi continuă parcursul de excepţie din acest an, în Europa. Sportiva legitimată la CSM Liberty Oradea a obţinut medalia de argint la Openul European de Judo pentru Seniori de la Minsk, în Belarus.

Judoka a depăşit faza grupelor după două victorii obţinute în compania unor sportive din Norvegia şi Portugalia. În semifinale, Larisa a învins-o pe Lyudmyla Pliieva din Ucraina, iar în finală a întâlnit favorita publicului, Darya Skrypnik, din Belarus. Finala probei de 52 de kilograme a fost disputată, însă i-a revenit sportivei gazdă.

Competiţia de la Minsk a fost ultima oficială de verificare pentru orădeancă înainte de participarea la Campionatul Mondial.

Redactor: Adrian Ciucuriţă
Editor web: Adrian Laboş