Laszlo Tőkés: "Ne-am îndepărtat de spiritul Timişoarei!"

Data publicării:
tokes-1

Fostul pastor reformat al Parohiei din Banat, locul de unde au pornit evenimentele în decembrie 1989, spune că de atunci relaţiile româno-maghiare s-au înrăutăţit.

László Tőkés, membru în Parlamentul European: "A fost o deplină solidaritate, ba mai mult, o frăţietate deplină între toate etniile Timişoarei şi respectiv Ardealului, am luptat cot la cot împotriva dictaturii ceauşiste."

Laszlo Tőkés consideră că recentele controverse legate de distincţia Steaua României fac parte dintr-un şir de manifestări antimaghiare. Printre acestea, mai spune fostul episcop, se numără şi declaraţiile din august ale preşedintelui Traian Băsescu, conform cărora Ungaria a devenit "un focar de instabilitate" în privinţa tratării minorităţilor. În acelaşi timp, europarlamentarul îşi susţine convingerile legate de autonomia maghiarilor din România.

László Tőkés, membru în Parlamentul European: "Pe linie maghiară, o adevărată schimbare de regim ar însemna realizarea autonomiei pe mai multe nivele."

Tokes ar putea candida în Ungaria anul viitor

În ultima vreme, în presa maghiară s-a vehiculat posibilitatea ca Tőkés să candideze în Ungaria la alegerile europarlamentare care vor avea loc anul viitor. Şeful de cabinet al europarlamentarului declară că prioritară ar fi colaborarea cu UDMR, aşa cum s-a întâmplat la ultimele alegeri pentru Parlamentul European.

Zsolt Szilágyi, şeful cabinetului de europarlamentar al lui László Tőkés: "Noi sperăm că la începutul anului viitor putem începe negocierile cu UDMR-ul şi cu celelalte forţe politice, şi bineînţeles, că vom ţine cont şi de această idee."

În prezent, în Parlamentul European sunt trei politicieni români de etnie maghiară. Obiectivul lui Tőkés şi al Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania, formaţiune pe care o conduce, ar fi de a păstra acest număr, chiar dacă, de anul viitor, România va avea dreptul la doar 32 de reprezentanţi, în loc de 33.

reporter: Orsolya Nagy
operator: Constantin Gheorghiţă

editor web: Adrian Laboș

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...