Sari la conținut
News Alert

Lecţie de istorie în Cetatea Oradea. De Zilele Sfântului Ladislau au fost expuse arme din secolul al X-lea

Armele folosite de huni în urmă cu mai bine de o mie de ani au fost expuse într-o iurtă amenajată în cetatea din Oradea. Reprezentanţii unei asociaţii de păstrare a tradiţiilor din Ungaria le-au arătat curioşilor tot arsenalul de luptă utilizat în secolul al zecelea.

"Arma cea mai importantă este arcul compus tradiţional recurv, alături de săgeţi, suliţă, sabia - care începe să fie folosită în secolul al zecelea şi securea", explică Antal Kovacs, directorul unei asociaţii de păstrare a tradiţiilor din Ungaria.

Cei mai îndrăzneţi au îmbrăcat costumele luptătorilor de odinioară.

"Acest costum are în jur de 28 de kilograme, e din zale din fier pentru protecţie iar ceea ce am în mână este este o sabie specială pe care o foloseau hunii şi maghiarii."

"Am crezut că este un arc şi atât, dar sunt acolo de zece feluri, foarte interesant."

La festival au putut fi degustate şi preparate ungureşti, făcute după reţete tradiţionale.

"Facem un fel de tocană de pui, de cocoş mai bine zis; tocana deja e gata, fierbem cartoful separat şi o să facem o salată proaspătă din varză", spune Ioan Balog, comerciant.

De pe tarabe nu au lipsit jeleurile, prajiturile şi bomboanele specifice, care pot fi găsite doar în Ungaria: "un fel de jeleu cu gust de mentă, cu gust mentolat, e foarte specific Ungariei şi aici nu se găseşte."

De Zilele Sfântului Ladislau în Cetatea Oradea au mai putut fi degustate vinurile de Tokai. Cei pasionaţi de modă au putut admira şi cumpăra costume tradiţionale maghiare.

Reporter: Florina Fofiu
Operator: Tiberiu Catrişcău
Editor web: Adrian Laboş