"Marea stropeală" din Oradea. Peste 150 de copii şi tineri s-au bătut cu apă

Data publicării:
stropeala maxima

A fost veselie generală pe platoul din faţa statuii Eroului Necunoscut. Participanţii au venit de acasă cu pistoale de apă, dar şi cu flacoane găurite şi haine uscate, de schimb. Când s-a dat startul "bătăliei" cu apă, s-au aruncat unii asupra altora.

Nu cred că am ceva uscat pe mine acum. Sper să fie tot așa în fiecare an."

"Ne simțim foarte bine, mai ales pe timp de vară pe aceste vremuri este bună o răcoreală ca aceasta."

"Nu mă așteptam să fie chiar așa de multă lume, luând în considerare că nu e foarte cald afară, apa e destul de rece, dar e ok", spun participanţii.

Flash-mobul a fost surpriza organizatorilor. Timp de 10 minute, orădenii au participat la un adevărat spectacol de dans.

"Coregrafia este foarte, foarte simplă ca să se poată alătura oameni la flashmob, chiar dacă nu au învățat coregrafia anterior", susţine Patri Pelea, coordonatorul flashmob-ului.

Organizatorii au împărţit diplome pentru cel mai ud, pentru cel mai bine dispus, cel mai colorat sau pentru cel mai energic participant.

Reporter: Mariana Gurgu
Operator: Robert Rezmuves
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri