Marghita, capitala voluntariatului european. Asociaţii ale voluntarilor din 11 ţări se întâlnesc în Bihor

Data publicării:
voluntariatr 151013

Slovenia este o ţară în care voluntariatul înfloreşte şi este susţinut de stat. Aproape că nu există persoană care să nu participe benevol la proiecte sociale. Unii sunt înscrişi ca pompieri voluntari, iar sunt salvamontişti sau donatori de sânge.

"Când se întâmplă un accident în munţi, angajatorul trebuie să lasă muncitorii să facă munca mai importantă. Nu contează dacă lucrezi pe linie într-o fabrică, angajatorul trebuie să te lase să mergi să ajuţi în munţi", explică Mitja Bukovec, membru în delegaţia Sloveniei.

În România, deşi există o lege a voluntariatului, aceasta nu-i motivează în niciun fel pe cei care ar dori să se implice benevol în acţiuni sociale.

Tema din acest an a întâlnirii voluntarilor europeni este găsirea unor soluţii împotriva crizei. Voluntarii spun că, pe lângă satisfacţia de a ajuta pe cineva, au ocazia să-şi îndeplinească dorinţe mai vechi.

Pe lângă Marghita, proiectul REACTION se derulează în două alte oraşe şi este finanţat de Comisia Europeană.

reporter: Orsolya Nagy
operator: Constantin Gheorghiţă
editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...