ORADEA. Parcarea ilegală = taxă dublă şi ridicarea maşinii

Data publicării:
RIDICARI MASINI 120913

2200 de maşini au fost ridicate în acest an din Oradea, din locurile nemarcate unde au fost lăsate de şoferi. Este metoda care a înlocuit simpla blocare a roţilor. "De la început de an nu s-au mai efectuat blocări de roţi de cât în scopul ridicării. Se blochează roţile, ulterior se cheamă maşina de ridicat şi se ridică acele maşini", spune Ion Şimon, şeful Serviciului Parcări din Primăria Oradea.

Acest lucru este posibil după ce consilierii orădeni au modificat regulamentul parcărilor. Potrivit noilor reglementări, toate maşinile ale căror roţi sunt blocate vor fi automat ridicate de pe străzi. Asta înseamnă şi o dublare, la 300 de lei, a taxei de recuperare a autoturismului.

"Plăteşti jumătate din salar să-ţi ridici maşina, nu mi se pare normal", este de părere un şofer. "E bună măsura, dar să se asigure condiţii să poţi respecta, adică mai multe parcări", crede altul. 

Regulamentul le permite celor care ajung înainte ca maşina să le fie ridicată să plătească doar jumătate din taxă. Oricum, în acest an, administraţia locală a adunat peste o jumătate de milion de lei de la şoferii indisciplinaţi. Printre cei care au plătit amenzi se numără şi Marius Goncan, a cărui maşină a fost ridicată chiar din faţa casei unde, spune el, a oprit câteva minute. Dar nu asta e marea lui supărare.

"Având în vedere că la parcul auto, unde depozitează maşinile, ridicate mi-au zgâriat maşina, mi-au deplasat bările faţă, spate, nu am ce să fac decât să apelez la instanţă", ameninţă bărbatul.

"Legea circulaţiei şi regimul de aplicare a codului rutier prevăd ridicarea maşinilor care ocupă locurile din faţa intrărilor în curţile oamenilor, adică accesul în proprietăţile alăturate drumului public", a replicat şeful Serviciului Parcări din Primăria Oradea.

Autorităţile spun că din 2008, de când în Oradea acţionează cele trei autospeciale de ridicat maşini, şoferii sunt mult mai atenţi unde parchează.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri