Pe biciclete, fără frontiere | Zeci de biciclişti au pedalat între Oradea şi Biharkeresztes

Data actualizării: Data publicării:
biciclete Ladislau1

Pe două roți, fără frontiere. Este sloganul sub care au pedalat, duminică, zeci de bicicliști care au pornit din Oradea spre o localitate din țara vecină. Acțiunea a marcat debutul ediției a V-a a Zilelor Sfântului Ladislau. Este un festival care va dura până la finalul lunii și care cuprinde concerte, expoziții și un târg al meșteșugarilor.

biciclete Ladislau
biciclete Ladislau

foto: Facebook Szent Laszlo Napok 2017

Cei aproximativ 40 de bicicliști, printre care și copii, s-au adunat de dimineață în curtea cetății din Oradea. Fortăreața a fost întemeiată chiar de Regele Ladislau, cel care dă numele festivalului care va îmbrăca orașul în haine de sărbătoare. De acolo s-au îndreptat, pe pista de biciclete, până dincolo de graniță, în localitatea Biharkeresztes, unde se află o statuie închinată sfântului Ladislau.

"Este o experiență și este ceva interregional și unim cele două culturi până la urmă", spune unul dintre participanţii la acţiune.

"Pentru mine e o bucurie mare să mă întâlnesc cu prietenii cicliști, să mai discut cu ei. Asta e o relaxare, nu este concurs", susţine altul.

"Întotdeauna pedalez și pentru mine și pentru sport, pentru mișcare și abia am așteptat ziua de astăzi."

Traseul a avut 40 de kilometri dus-întors. Evenimentul promovează un stil de viaţă sănătos, iar prin intermediul lui organizatorii îşi doresc să sublinieze legătura istorică dintre cele două localităţi.

"Promovăm felul de a trăi green, de a trăi sănătos, de a avea grijă de natură, de a merge pe bicicletă și, bineînțeles, să atragem atenția și asupra importanței pistelor de bicicletă care lipsesc deocamdată sau nu prea sunt legate între ele în municipiu", a declarat Istvan Csomortanyi, organizatorul acţiunii.

Zilele Sfântului Ladislau se vor încheia pe 25 iunie.

Reporter: Anca Deac
Operator: Constantin Gheorghiță
Ediutor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri