Sari la conținut

Peste 1.300 de locuri de muncã au oferit angajatorii bihoreni la Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenţi

Cea mai mare bursă de locuri de muncă din ţară, după cea din Capitală, a fost găzduită joi de Oradea. Cei peste 80 de angajatori care au fost prezenţi au oferit mai bine de 1.300 de slujbe în diverse domenii. Doar că interesul vizitatorilor nu a fost pe măsură. Puţini dintre cei care au trecut pe la standurile angajatorilor s-au arătat dispuşi să se angajeze.

Cei 80 de angajatori au căutat de la muncitori necalificaţi, sudori, lucrători comerciali sau tâmplari până la ingineri, medici şi specialişti în resurse umane.

"Este a doua cea mai mare după capitala ţării noastre, după Bucureşti. Avem cei mai mulţi angajatori, respectiv cele mai multe locuri de muncă. Din numărul total al locurilor de muncă, peste 250 sunt dedicate persoanelor cu studii superioare", spune Csaba Bekesi, directorul AJOFM Bihor.

"- Avem destule posturi vacante, de la vânzătoare, patiser, brutar până la şoferi şi personal necalificat.
- Au fost persoane interesate care şi-au depus CV-urile?
- Deocamdată nu prea multe, dar pot să zic că au fost sub aşteptările mele", susţine Marius Secară, reprezentantul unei firme de panificaţie.

Asta în ciuda faptului cã firmele s-au întrecut în oferte care mai de care mai tentante ca sã-i atragã pe candidaţi.

"Le oferim un mediu de muncă dinamic, suntem o echipă tânără în cadrul unei companii care se află într-o continuă dezvoltare şi de ce nu, comisioane motivante", spune Paula Ardelean, reprezentanta unei firme de telecomunicaţii.

"Asigurăm transportul, există şi partea de sistem de bonus de performanţă", explică Loredana Todorean, HR generalist.

Mulţi dintre vizitatorii bursei au vrut doar să afle informaţii, fără să îşi manifeste interesul pentru un loc de muncă anume.

"Nu ştiu exact în ce domeniu, sunt interesat de mai multe domenii şi am venit să mă uit. Am lucrat ca barman şi acum încerc să găsesc o altă profesie."

"Să-mi caut un loc de muncă bine plătit şi să fie în ţară. Salariul să fie cât de bun, să fie un loc stabil şi să fie oameni de treabă."

Târgul de joburi, de anul acesta, a găzduit şi workshopul "Ce te angajează? Competenţele profesionale sau atitudinea?" În cadrul acestuia cei prezenţi au fost instruiţi cum să realizeze un CV atractiv şi cum să se prezinte în faţa angajatorului.

"Combinaţia dintre cele două este câştigătoare, dar într-adevăr primează atitudinea pentru că cu atitudinea poţi să ajungi foarte departe, în asta incluzându-se partea de dorinţă de a cumula cunoştinţe şi de a învăţa până la urmă", a spus Anamaria Mesaroş, specialist în HR RoMarketing.

Cei care vor fi selectaţi pentru angajare vor fi chemaţi ulterior la interviuri de cãtre companiile angajatoare.

Reporter: Anca Deac
Operator: Florin Lucuţa