Sari la conținut

Planurile de dezvoltare a Oradei. Autorităţile au propus 19 proiecte majore pentru următorii 6 ani

Cel mai important proiect al Primăriei Oradea este cel referitor la amenajarea în municipiu şi în Sânmartin a unor zone balneare care să le concureze pe cele din Ungaria. Cu 41 de milioane de euro vor fi construite o bază de agrement la ştrandul Ioşia şi un aqua park în Sânmartin.

"Tot ce înseamnă partea de turism balnear; trebuie să fie un diferenţiator pentru ca turiştii să se oprească în Oradea şi să nu mergă mai departe", spune Ovidiu Mureşan, viceprimarul municipiului Oradea.

Un alt proiect se referă la reabilitarea a 25 de kilometri de reţele de termoficare în Oradea. Valoarea totală ajunge la 36 milioane de euro.

"După estimarea mea, cel puţin, reabilitarea sistemului de termoficare va fi în întregime, adică noi avem 77 de km de magistrale. Am reabilitat şi reabilităm 17, plus să spunem cei 25", consideră Mircea Mălan, viceprimarul municipiului Oradea.

Alţi 30 de milioane de euro vor fi folosiţi de administraţia Oradei pentru extinderea şi modernizarea reţelelor de apă şi canal în cadrul etapei a doua a proiectului Aparegio. Aceeaşi sumă va fi investită în modernizarea a peste 7 kilometri de drum între Calea Sântandreiului şi Şoseaua Borşului.

"Ca proiect major de infrastructură este centura la care se lucrează la momentul de faţă şi care ar urma să facă legătura dintre giraţia de la intre Sântandrei, cu pod spre Calea Ferată, cu Pod spre Crişul Repede şi ieşire spre Şoseaua Borşului", susţine Ilie Bolojan, primarul Oradei.

În total, 19 proiecte majore fac parte din strategia de dezvoltare a Oradei până în 2020. Autorităţile vizează intervenţii în cinci domenii majore: infrastructură, transport, mediu, administrație publică şi turism.

Reporter: Mariana Gurgu
Operator: Cristian Rusu
Editor web: Adrian Laboş