POLO. CSM Digi Oradea se va baza pe cinci straini în noul sezon

Data publicării:
sport polo

Rămasă fără patru dintre titularii sezonului trecut, CSM Digi a început reconstrucţia echipei cu care se va încearca readucerea titlului naţional la Oradea. Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, formaţia bihoreană a transferat în această vară nu mai puţin de cinci jucători străini.

Fosta campioană va merge pe mâna jucătorilor sârbi Petrovski şi Zivonijovici și l-a adus pe brazilianul Gustavo Guimaraes.

"Sper să se adapteze cât mai repede cu echipa, cu sistemul nostru de joc, să înţeleagă că vin la o echipă care are pretenţii la titlu şi să încercăm într-o perioadă relativ scurtă să creăm nucleul acestei performanţe", a declarat Dorin Costrăş, antrenor CSM Digi Oradea.

Lista jucătorilor străini va fi completată cu alți doi internaționali.

„Ceilalţi, încă nu doresc să spun despre cine este vorba, vor veni în perioada în care efectiv pot, ei fiind angrenaţi cu naţionala ţării lor", spune Costrăş.

Cel mai probabil aceștia vor veni la Oradea cu câteva zile înaintea startului celui de-al doilea tur preliminar în Champions League, programat între 28 și 30 septembrie.

Reporter: Nicolae Mihalcea
Operator: Gabor Szilagyi

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri