Sari la conținut

POLO. Vicecampioana s-a impus fără probleme în faţa celor de la AMEFA Arad

CSM Digi Oradea continuă să adune puncte în Superliga Naţională de polo. Dubla etapă a adus vineri şi sâmbătă în bazinul olimpic de la Oradea formaţia AMEFA Arad. 

Vicecampioana s-a impus fără probleme în ambele dispute, scor 14-4 şi 16-10, deşi a trimis în apă garda tânără a echipei.

„Încercăm să rulăm cât mai mult tineretul, ca să demonstrăm că ne merităm locul în echipă. Da, au fost meciuri grele, au fost destul de grele, pentru că tinerii joacă patru reprize din patru şi este destul de obositor, nu poţi să dai randament maxim şi să joci tot meciul", consideră Bogdan Remeş, jucătorul CSM Digi Oradea.

Cvintetul Remeş, Prioteasa, Szabo, Kovats şi Costa a fost responsabil cu golurile pentru CSM Digi în cele două confruntări, în vreme ce Raul Gavriş s-a evidenţiat prin paradele din poarta orădeană.

„M-am simţit foarte bine în apă şi băieţii m-au ajutat foarte mult. De abia aştept să învăţ tot mai mult şi să evoluez tot mai mult pe parcurs", a declarat portarul CSM Digi Oradea.

În urma acestor două succese, CSM Digi a acumulat patru victorii din tot atâtea posibile şi a urcat pe locul doi în clasament, la egalitate de puncte cu liderul, Steaua. Campioana are însă avantajul golaverajului.

Reporter: Nicolae Mihalcea
Operator: Gabor Szilagyi