Sari la conținut

"Primii paşi în tenis" se bucură de succes

„Ne bucură că cinci antrenori şi-au oferit serviciile lor pentru ca aceşti copii să stăpânească loviturile de bază. Azi chiar am avut forehand şi poziţia fundamentală sau poziţia de aşteptare. Predăm în fiecare oră câte ceva nou şi copii sunt foarte încântaţi", spune Mircea Drăgoi, iniţiatorul acţiunii în Bihor.

Progresul făcut de micuţii tenismeni îi fac pe antrenori să spere că din rândurile acestora va veni viitorul campion al României. Toată această speranţă se leagă de emulaţia creată în ultima periaodă în jurul tenisului de câmp.

„După 40 de ore de iniţiere, de cursuri, copiii vor fi în stare chiar să joace un meci cap-coadă, cu scor cu tot şi sperăm să facem chiar şi competiţii la finalul acestui curs între copii", este de părere Drăgoi.

Avându-i ca idoli pe Simon Halep sau Victor Hănescu, mulţi dintre viitori tenismeni visează, spre bucuria antrenorilor, ca într-o zi să le calce pe urme acestora.

„Doar unul să se nască şi să-l descoperim şi iată că rezultatele vin, aşa cum este Halep şi alţii care, în sfârşit, dau rezultate senzaţionale pentru România. E o emulaţie extraordinară la nivel local, la nivel judeţean, toată lumea începe deja, tenis, tenis", susține Ionuţ Sferle, antrenor voluntar.

reporter: Nicolae Mihalcea
operator: Ciprian Platona