Salonul vinului bihorean, inaugurat în Cetatea Oradea

Data publicării:
pahar de vin rosu
FOTO: Gulliver/ Getty Images

Primul Salon al vinului bihorean a fost inaugurat vineri, în Cetatea Oradea, într-un ambient medieval, de către Asociația pentru Cercetarea și Promovarea Produselor Agroalimentare Crișana.

Pasionaţii vor putea admira câteva dintre cupele, medaliile şi diplomele obţinute de producătorii bihoreni şi vor avea posibilitatea să deguste vinuri alături de membri ai Ordinului Cavalerilor Vinului European. Salonul va oferi cadrul pentru prezentări, degustări și manifestări de cultură, educație și civilizație a vinului.

Orădenii vor avea ocazia să afle mai multe despre vinuri, despre concursurile ce se organizează de peste 16 ani, în podgoriile locale. În perspectivă, Asociaţia vrea să organizeze un festival al vinului bihorean.

Redactor: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri