Sari la conținut

TENIS. La baza Precon are loc un turneu de categoria A pentru copii

Elita tenismenilor din România, cu vârsta cuprinsă între 12 şi 14 ani, este prezentă în aceste zile pe zgura bazei sportive „Precon", la un turneu de categoria A din cadrul Circuitului Naţional.

„Concursul de categoria A de la Oradea este foarte valoros. Adună sportivi din toate colţurile ţării, sportivi din Bucureşti, Constanţa, Craiova, Tg. Jiu, Piatra Neamţ. Deci toate zonele ţării. Sportivi de valoare bună, concurs excepţional foarte reuşit", spune Ioan Mărginean, arbitrul turneului.

Sportivii aflaţi în topul celor mai buni 40 şi-au demonstrat valoarea, astfel că turneul nu a avut parte de surprize.

„Capii de serie şi-au câştigat jocurile. La dublu am avut o surpriză, finala de dublu 14 ani fete în care favoritele au pierdut, dar la simplu cam mergem pe linia clasamentului", susţine Mărginean.

Printre medaliaţi se vor afla şi orădenii Nemeş Nimrod şi Vladimir Cuc, ambii de la clubul gazdă, CSM Oradea. Dacă în proba de dublu masculin 14 ani, cei doi au câştigat categoria, la simplu îşi vor disputa direct şefia categoriei.

În competiţia de dublu a fetelor, la 12 ani s-a impus cuplul Daniela Bereanu - Alexia Puiac, în vreme ce la 14 ani au câştigat Anca Todoni şi Bianca Bărbulescu.

Reporter: Nicolae Mihalcea
Operator: Constantin Gheorghiţă