Voluntarii unei asociaţii vând vin fiert în centrul Oradei ca să ajute 8 tineri nevăzători

Data publicării:
nevazatori

Înființată în urmă cu 5 ani, grupa pentru copiii cu probleme de vedere a avut de la început sprijinul Asociației Nevăzătorilor. Inspectoratul Școlar Bihor a finanțat cumpărarea tuturor echipamentelor necesare pentru un astfel de învățământ special. Elevii au acum parte de cele mai bune condiții de studiu, iar învățătoarele au la îndemână manualele utilizate pentru citirea în alfabetul braille.

Prof. Rodica Lezeu, directoarea Centrului de Educație Incluzivă Cristal din Oradea: "Fiind un alfabet foarte puțin cunoscut de noi - braille, ei au nevoie de mașină de scris pentru a putea reda litere, cubaritm pentru a socoti și învăța cifrele pentru a se orienta în spațiu."

Prof. Monica Kover, de la Centrul de Educație Incluzivă Cristal din Oradea: "Aparatul de mărit l-am primit în urmă cu patru ani tot de la o asociație umanitară și le este util copiilor cu resturi de vedere, deoarece mărește literele până la dimensiunea pe care copilul o poate percepe."

Elevilor le lipsesc acum doar instrumentele cu care să lucreze acasă. Majoritatea provin din familii defavorizate, iar compărarea lor le este aproape imposibilă. Asta în condițiile în care un cubaritm costă 400 de lei, iar o mașină de scris peste 3800 de lei.

În ajutorul lor au sărit membri clubului Rotaract, care timp de trei săptămâni vor oferi căni de vin fiert sau de ceai cald trecătorilor de pe Corso. Cu banii obținuți, vor să îi ajute pe cei opt elevi nevăzători să își continue școala.

Teodora Popa, reprezentant Rotaract: "Vom vinde ca de obicei vin fiert: o cană costă de vin costă 5 lei, împreună cu cana îl dăm la 8 lei, însă donațiile sunt bine venite."

Voluntarii Rotaract pot fi găsiți zilnic între orele 12 şi 23 până pe 22 decembrie, în fața grupului statuar de pe pietonală.

reporter: Claudiu Mihuț
operator: Cristian Rusu
editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri