Zile libere pentru sănătatea copiilor

Data publicării:
stirea 204 20investigatii-45101

Ioana Pituţ are doi copii şi recunoaşte că de fiecare dată când a vrut să îşi ia o zi liberă pentru a se îngriji de cei mici a avut probleme la locul de muncă. Propunerea de acordare a patru zile libere pe an special pentru controalele medicale a copiilor i se pare binevenită.

"Eu am un copil mai mare, de şase ani şi m-am confruntat cu situaţii destul de dificile când lucram şi trebuia să cer voie" a afirmat Ioana Pituţ, mamă

Medicii pediatri spun că evaluările periodice sunt foarte importante în dezvoltarea copiilor. Boli grave pot fi astfel depistate din timp şi tratate.

"Ar fi utilă în măsura în care acestea s-ar desfăşura programat, prin cabinetul medicului de familie, sigur că periodic ar fi în beneficiul copilului aceste evaluări" ne-a spus Claudia Cladovan, medic specialist pediatru

Dascălii cred că aceste zile ar fi folositoare nu doar pentru controalele medicale, ci şi pentru închegarea relaţiei dintre părinte şi copil.

"A avea părintele măcar o dată, o zi în permanenţă lângă el, a-l susţine, a discuta, a încerca să pună întrebări şi a primi răspunsuri" a afirmat prof. Maria Oniţa - directoarea Colegiului Naţional "Mihai Eminescu" din Oradea

Anul trecut, doar 25% dintre elevi au făcut investigaţii medicale şi asta din cauza timpului limitat al părinţilor.

"Rostul şi rolul medicinii şcolare, în primul rând, ar fi depistarea copiilor cu probleme pe care când îi găsim, îi trimitem la medicul de familie" sustine prof. Maria Oniţa - directoarea Colegiului Naţional "Mihai Eminescu" din Oradea

Solicitarea unei zile libere pentru controalele medicale ale copiilor va fi motivată prin prezentarea de către părinţi în faţa angajatorului a unor acte medicale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...