Sari la conținut

ACS Poli a rămas și fără căpitan

Ziua și despărțirea la ACS Poli. Gruparea alb-violetă a rămas și fără căpitan. Srdjan Luchin se întoarce în Bulgaria, acolo unde va evolua pentru ocupanta locului patru, Levski Sofia. Anunțul a fost făcut în cadrul emisiunii Digi Sport Special, de Daniel Stanciu, managerul sportiv al bănățenilor. Oficialul timișorenilor a explicat și condițiile în care Luchin s-a despărțit de gruparea de pe Bega.

„A avut o clauză în care se prevedea că dacă în această iarnă are ofertă concretă din străinătate, pe o sumă importantă, va fi liber. A fost aşa ok... o convenție fair din partea ambelor părți”, a declarat Daniel Stanciu, mangerul sportiv al bănățenilor.

Sosit în vară la Timișoara, Srdjan Luchin a bifat 20 de apariții în tricoul lui ACS Poli Timișoara, pentru care a marcat de trei ori. Fundașul de 29 de ani se întoarce astfel în Bulgaria, unde a mai evoluat timp de un sezon și jumătate pentru Botev Plovdiv, înaintea venirii la Steaua. Luchin completează astfel o listă a despărțirilor la ACS Poli pe care se mai regăsesc, deocamdată, alte nouă nume.

„Încercăm să le găsim angajamente sau să îi împrumutăm sau să reziliem de comun acord. MUSCĂ. Încercăm să facem aşa un pic de curăţenie”, a explicat Stanciu.

Redactor: Claudiu Sav