ACS Poli Timișoara învinge Oţelul Galaţi cu un gol marcat în prelungiri

Data publicării:
szekely otelul



Unicul gol al întâlnirii a purtat semnătura aceluiaşi Szekely, care a marcat din şase metri, după un corner obţinut de tânărul Bocşan, fază la care mingea ricoşase la atacant din bara lovită de Belu.

Faza s-a petrecut în prelungiri şi a fost şi singura oară când ACS Poli Timișoara s-a apropiat periculos de buturile lui Brăneţ. Timp de 90 de minute, timişorenii au arătat mai degrabă a echipă oaspete. Gălăţenii au avut iniţiativa, posesia şi ocaziile importante, nu şi inspiraţia în momentele cheie din atac. În plus, bara i-a salvat de două ori pe elevii lui Aurel Şunda, atunci când Kirev a fost bătut.

De altfel, portarul bulgar care l-a înlocuit pe Nuno Claro - accidentat - a avut câteva ieşiri hazardate, totul culminând în minutul 77, cu momentul în care s-a trezit în afara careului de 16 metri, deşi în interiorul său mai erau patru (!) coechipieri. Kirev nu a avut o altă soluţie decât să îl ia în braţe pe Henrique, iar mingea şutată de gălăţeană a fost scoasă de la un metru din faţa porţii goale de Şeroni.

ACS Poli Timișoara acumulează 19 puncte după 14 etape, se îndepărtează de plutonul codaşelor şi ajunge pe locul opt în clasament, în faţa lui Dinamo. Pentru alb-negri urmează două săptămâni de pauză, timp în care Aurel Şunda ar putea încerca să creeze nişte automatisme şi pe faza de atac. Rămâne de văzut dacă va şi reuşi.

Redactor: Ionuț Suciu
Foto: Digisport
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri