Aeroportul internaţional ”Traian Vuia” Timișoara: a doua zi la rând, ceaţa dă peste cap traficul aerian

Data publicării:
ceata prima-1

La prima oră a dimineții, cursa Timişoara - Bucureşti a fost anulată, iar pasagerii zborului București-Timișoara au ajuns cu trei ore mai târziu la destinație. Probleme au fost și cu o a doua cursă de pe ruta București - Timișoara, care a decolat cu cinci ore întârziere.

Pe de altă parte, din cauza vizibilităţii reduse, piloţii aeronavei care venea de la Munchen şi avea ca destinaţie baza aeroportuară din Cluj Napoca au cerut, în această dimineaţă, permisiunea să aterizeze la Timişoara. Însă, şi aici ceaţa densă a făcut imposibilă aterizarea, astfel că, după ce a survolat o vreme spaţiul aerian, avionul a fost redirecţionat spre BudapestaAlte trei curse au avut întârzieri de până la jumătate de oră.

Iar lucrurile nu s-au îmbunătățit, cel puțin la Timişoara, unde centrul orașului a fost învăluit, la orele serii, de un strat gros de ceață. Meteorologii au prelungit, până la ora 23, atenționarea cod galben de ceață.

redactor: Gerhald Ernst
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu și soția lui, 19 ani de iubire și doi copii. "Nici nu știi ce să zici la o aniversare din...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...