Ajutoare pentru sinistrații din Bosnia, la inițiativa lui Dragan Petricevic, antrenorul lui BC Timișoara

Data publicării:
petricevic bosnia 1

Ambasada Bosniei în România şi Crucea Roşie au răspuns iniţiativei lansate de Dragan Petricevic, antrenorul BC Timişoara. Impreună au reuşit să convingă şi alte persoane sau companii să se implice şi să îi ajute pe sinistraţi. 

Am reușit să strângem, spun eu, destul de multe. Niciodată prea multe pentru un asemenea dezastru. Aici ce vedeți, au fost trimise din mai multe colțuri ale țării, chiar și din Pitești, chiar și de la Cluj sau de la Oradea sau chiar și din Germania”, afirmă Dragan Petricevic, antrenor la BC Timișoara.

Alimente neperisabile, haine, produse de igienă și alte lucruri de primă necesitate, de care au nevoie sinistrații, au plecat din Timişoara, spre două localități din Bosnia: Tuzla și Doboj. Valoarea ajutoarelor este de aproximativ 16.000 de euro.

Lucian Trif, director la Crucea Roșie Timiş, a observat ”o mobilizare pozitivă a timișorenilor, în ceea ce privește genul acesta de acțiuni, dar cel mai mult s-au ajutat, ca de fiecare dată, comunitățile”.

Crucea Roșie Timiş a mai trimis, săptămânile trecute, un transport de ajutoare spre Serbia.

reporter: Ioana Sapianu
operator: Adrian Hrișcu
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri