Artă din deşeuri. Atelierul de creaţie, în centrul Timișoarei

Data publicării:
deseuri prima

Elevii au fost împărțiți în grupe, iar în faţa materiei prime pe care au avut-o la dispoziţie, şi-au dat frâu liber imaginaţiei. După câteva ore de muncă, au apărut şi produsele finite: ”O perdea din CD-uri”, - Și de ce ați ales această formă de artă? ”Pentru că este foarte interesant să reciclăm CD-uri”, ”Am luat niște pungi, niște saci menajeri și pahare”, - Și ce va fi, în cele din urmă, această creație? ”O păpușă, sperăm”, ”Un ceas de perete din dopuri”, - Și funcționează? Poate funcționa? ”Nu, e doar de decor”.

Elevi de la 40 de unităţi de învăţământ din Timişoara şi-au dat întâlnire în Piaţa Victoriei. Evenimentul a fost organizat de autorităţile locale

”Avem câteva zile în care încercăm să sărbătorim acest eveniment, trăgând un semnal de alarmă și aducând alături de noi toți tinerii, pentru că ne bazăm pe generațiile viitoare”, precizează Adrian Bere, directorul Direcției de Mediu din Primăria Timișoara.

Pe lângă Ziua Mediului, pentru al treilea an consecutiv, Timişoara face parte şi din proiectul Săptămâna Verde, o iniţiativă lansată de Comisia Europeană. În Săptămâna verde se încurajează reciclarea, mai ales că oficialii uniunea impun reducerea amprentei de carbon din România, cu 20% până în 2020.

reporter: Ioana Sapianu
operator: George Ștefăniță
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Pro FM
Piesa "Water" a făcut-o celebră, nisipul a îmbrăcat-o la Met Gala. Tayla, luată pe sus de 4 bărbați și cărată...
Film Now
Filmul care dă startul sezonului cinematografic de vară cu un debut dezamăgitor: 28 de milioane de dolari, în...
Adevarul
Povestea unei fotografii tulburătoare din vreme de război. De ce erau așezați copiii „în poziția de rugăciune"
Newsweek
VIDEO Putin, umilit în Marea Neagră. Momentul când o dronă ucraineană distruge o navă de atac rusă
Digi FM
Reacţia unei tinere din Cuba când a ajuns prima dată în România: "Am crezut că acolo mor"
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Demi Moore, răvășitoare la MET Gala 2024, într-o rochie cu un croi extravagant. Actrița, prima persoană care...