Sari la conținut

Bal vienez, la Timișoara, pe muzică de... Grammy. Evenimentul va avea loc în această seară

Nominalizată la premiile Grammy în 2011, Roxana Constantinescu aduce atmosfera balului vienez la Timișoara chiar din capitala Austriei, acolo unde a fost solistă. A cântat în Los Angeles, Versailles și Tokyo și speră ca muzica ei să le poarte noroc debutanților în seara balului.

”Bucurie, plăcerea dansului, plăcerea cântului, armonie, seninătate. Tot ce e frumos, asta reprezintă balul, e o primăvară chiar dacă afară vremea ne spune altceva. Am avut ocazia să particip la Balul Operei de la Viena”, afirmă Roxana Constantinescu.

Asta le dă și emoții debutanților, mai ales că nu a le-a fost deloc ușor nici cu pașii de vals, nici cu eticheta balului, extrem de riguroasă:” Sunt foarte emoționată”. - De ce? ”Nu știu, o să fie multă lume, lume importantă acolo”, ”Repetițiile au fost foarte intense, la început am crezut că avem tot timpul din lume să repetăm, dar în ultima perioadă chiar ne-am dat seama că trebuie să ne concentrăm foarte tare”, ”Dansul - foarte special, este unul superb.Mult mai elegant, e mai complex, e ceva diferit, foarte diferit de marea majoritate”.

Și cum tinerii, elevi de liceu sau studențí s-au transformat în debutanți la Balul Vienez, și sala mare a Teatrului Național e demnă acum să găzduiască un asemenea eveniment. S-a muncit ore bune la transformarea ei. ”Pentru că Timișoara are șansa acum să organizeze Balul Vienez exact ca la Opera din Viena. Sala Teatrului Național din Timișoara este mult mai mare acum pentru că este acoperită de o podea strălucitoare de dans. Dar este greu - se muncește două zile și o noapte în mod neîntrerupt”, precizează Ioana Hațegan, organizatorul evenimentului.

Balul Vienez de la Timișoara, ajuns la cea de a treia ediție, va avea loc în această seară, de la ora 19:00.

Reporter: Vlad Ungar
Operator: Adrian Hrișcu
Editor web: Călin Țenche