BC Timișoara, înfrângere în fața vicecampioanei, 93-99 cu BC Tg Mureș

Data publicării:
BCT 1

Leii” din Banat s-au îndepărtat de obiectivul promovării în play-off, după înfrângerea de sâmbătă, 93-99, suferită în sala „Constantin Jude“ din Timișoara.

„A fost un meci la care trebuia să tranşăm la un moment dat în favoarea noastră, nu am reuşit. Presiunea este foarte mare. E vorba de play-off, presiunea e foarte foarte mare, orice meci acasă o să fie în această manieră. Din păcate, atunci când ştii că orice înfrângere, indiferent cum joci, cum nu joci, te duce undeva departe de play-off, crează o foarte mare presiune. Trebuie să facem faţă acestei presiuni şi în continuare“, a afirmat după meci Dragan Petricevic, antrenor BC Timișoara.

După un prim sfert în care oaspeții au condus cu cinci punte, 25-20, Jovanovic și Gacesa au întors balanța în sfertul secund. Timișorenii au reușit să treacă în avantaj înaintea ultimelor 10 minute: 73-70 pentru BC Timișoara indica tabela înaintea ultimului sfert. Dar ultimele minute ale jocului au însemnat și momentele în care mureșenilor le-a intrat aproape totul.

„Ne-a fost foarte mare teamă de meciul împotriva Timişoarei. Ştim că Timişoara joacă pentru a merge în play-off. Am fost cam nervoşi în această seară, dar ştim că Timişoara este presată şi am încercat să ne facem jocul nostru“, a declarat și Srecko Sekulovic, antrenorul oaspeților.

 

BC Timișoara ocupă locul 8, cu 25 de puncte. Următorul meci al bănățenilor va avea loc în 16 februarie, de la ora 18, la Steaua CSM Eximbank, meci transmis în direct de DigiSport.

reporter: Miodrag Hojda
operator: George Ștefăniță
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...