Dascălii și alți angajați vor primi salariile cu întârziere. Care este situația în Timiș, ce spun cei afectați

Data publicării:
salarii A

Profesorii si restul angajaţilor din şcoli sunt primii care resimt efectele întârzierii. Și chiar dacă este o chestiune de zile până sumele vor ajunge în conturi, oamenii spun că lefurile sunt în continuare prea mici pentru un trai decent. Un dascăl debutant câştigă puțin peste 800 de lei, dar nici cei cu experiență nu se pot lăuda cu venituri mari. Iar când și așa, puțini, banii întârzie mii de familii au de suferit.

”E vorba despre totalul angajaților din învățământul preuniversitar timișean, adică peste 9000 de angajați. E o sumă mare, asta înseamnă zeci de mii de persoane afectate de această defecțiune a Guvernului”, ne precizează Virgil Popescu, lider Sindicatului ”Spiru Haret” Timiș.

 

Profesorul de istorie Radu Stegaru simte în propriul buzunar „defecţiunea" Guvernului, dar, ca şi alţi colegi de-ai săi, tot ceea ce poate face este să aştepte: ”Chiar dacă sunt puțini, banii nici așa nu au venit. Și tocmai acum când sunt sărbătorile nu au venit. Și cum sunt în Banat și cei care țin sărbătorile pe rit vechi să vină măcar acum, dacă la timp nu au venit”

”Nimeni nu a primit banii, oamenii au bănci, ne-au sunat sunt disperați. Noi nu suntem factori de decizie”, spune Radu Bilavu, liderul FSLI Timiş.

Birocraţia este cea care ţine momentan blocat sistemul de plată. ”Salariile o să întârzie câteva zile din cauza unor modificări aparute în contabilitatea banilor. Se multiplică conturile de distribuție a banilor și asta înseamnă un volum mai mare de lucru. Noi am întocmit toate documentele care țin de noi, am lucrat peste program să terminăm. Acum totul depinde de cei care trebuie să vireze banii”, afirmă Constantin Rotariu, directorul Liceului ”Henri Coandă” Timișoara.

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar speră că problema se va rezolva în cursul săptămânii viitoare.

”S-au schimbat programele EduSal. Dar azi noapte au intrat, așa că în câteva zile vor intra și banii”, precizează Cornel Petroman, inspectorul școlar general în Timiș.

Şi la nivel național, zeci de mii de bugetari din învățământ, dar și din sănătate încep anul cu aceleași întârzieri la salariu.

Dezbatem subiectul cu Radu Bilavu, liderul FSLI Timiş

reporter: Sorina Covlea
operator: Mihai Pop
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...