Sari la conținut

Deziluzionați, resemnați și nepregătiți


„E o situație foarte-foarte urâtă la echipă, pentru că toți jucătorii sunt nemulțumiți. Nu din punct de vedere financiar, pentru că ni s-a spus că se vor rezolva problemele, dar atâta timp cât ești mințit 7-8 luni nu cred că poți să fii concentrat 100% sau să dai 100% din toate punctele de vedere”, a spus Robert Elek.

Vârful alb-violeților pare să nu mai creadă în minuni și nu vede cum Ionuț Popa, cel de-al patrulea antrenor al timișorenilor în acest sezon, mai poate schimba ceva pentru ca echipa să ocupe locul de baraj.

„Părerea me e că nu poate schimba nimic, pentru că moralul jucătorilor e foarte afectat în urma rezultatelor trecute. Nu știu dacă... el poate veni cu un suflu nou să ne dea mai multă încredere, dar mai sunt... nici nu știu...30 de ore până la meci și nu cred că poate schimba ceva”, a recunoscut atacantul timișorenilor.

Duelul cu FC Voluntari de mâine este decisiv în vederea păstrării șanselor de a ajunge la jocurile de baraj pentru menținerea în prima ligă. La 5 puncte în spatele adversarilor din Ilfov, bănățenii nu au decât șansa victoriei. Mai mult, trebuie să repete același rezultat și în ultima etapă, de pe teren propriu, duminică, cu CSMS Iași.

Reporter: Claudiu Sav

Operator: Dan Petcu