Sari la conținut

Discuție cu primarul, la un click distanță


„A fost un blocaj. Probabil transmisia. Ce se întâmplă cu centura Timișoarei, ne întreabă domnul Ștefan”, spune Nicolae Robu.

Așa a început prima întâlnire în mediul online cu primarul orașului de pe Bega. Edilul a petrecut o oră în fața ecranului unui telefon inteligent, cu ajutorul căruia a răspuns în timp real întrebărilor celor care l-au urmărit. S-a vorbit despre centura Timișoarei, despre implementarea proiectelor europene și despre demararea lucrărilor la două dintre pasajele orașului.

„La Jiul, lărgirea trecerii pe sub calea ferată se va face la cinci benzi, iar strada Jiul va fi lărgită la patru benzi”, continuă primarul Timișoarei.

Edilul a anunțaț în această săptămână cum va proceda de fiecare dată când va intra în legătură cu cei care îi urmăresc profilul de pe pagina de socializare.

„Vom anunța programul din timp, încă nu l-am stabilit, încât cei dornci să adreseze întrebări să poată fi pe faza, să adreseze întrebări. Eu voi apărea in fomat audio-video, iar ei vor trimite întrebări scrise. Ăsta este sistemul”, a explicat Nicolae Robu.

Un lucru este cert. Unii timișoreni vor scuti timp și vor evita un drum până la primărie, dacă au vreo nelămurire. Însă nu toți locuitorii orașului au acces la căile moderne de comunicare.

„E un lucru bun, dar la vârsta mea și cum văd eu prost, mai bine ar fi daca aș ne-am vedea personal, nu prin aparaturile acestea speciale”, spune un timișorean.

„E destul de bine. E un mod mai accesibil de a sta în legătura cu primăria”, adaugă un altul.

„Nu cred că e o idee prea bună. Nu toată lumea poate lua legătura cu el. Să facă audiențele ca și până acum”, se exrimă un altul.

„Toată lumea folosește Facebook și serviciile online. Cred că e o modalitate bună de a ajunge la oameni”, adaugă un turist din Timișoara.

„Prima condiție pentru a participa la audiența online cu primarul este să știți să folosiți calculatorul și internetul. Apoi să aveți un cont de Facebook. Odată ce audiența a început, puteți tasta întrebarea în căsuța în care urmăriți trasmisiunea. Acest lucru nu vă garantează totuși că veți primi un răspuns, având în vedere că timpul este limitat” - Raluca Popa, reporter Digi24 Timișoara.

Prima audiență online cu primarul Timișoarei a fost urmărită de 3189 de utilizatori ai rețelei de socializare, care au pus peste 170 de întrebări și comentarii. 

Reporter: Raluca Popa

Operator: Andrei Marina