Sari la conținut
News Alert

Echipele din vestul țării și-au aflat adversarii din Cupă. ACS Poli Timișoara va evolua în deplasare, la Râmnicu Vâlcea

Colega de serie a vâlcenilor, UTA Bătrâna Doamnă va primi, la Arad, vizita celor de la Pandurii Târgu Jiu. Gorjenii au fost eliminați ieri din Cupa Ligii de Dinamo, iar sezonul trecut s-au oprit în „sferturile" competiției organizate de FRF.

Tot în rolul gazdelor vor fi și cei de la Ripensia Timișoara. Roș-galbenii vor evolua pe „Dan Păltinișanu" împotriva Viitorului Constanța, una din formațiile momentului în România. Gruparea antrenată de Gheorghe Hagi a avansat ieri și în sferturile de finală ale Cupei Ligii, după ce a eliminat, la penalty-uri, CSU Craiova. Constănțenii ocupă, în acest moment, locul trei în Liga I, cu doar o singură înfrângere suferită în nouă jocuri.

Partidele din această fază a competiției vor avea loc în zilele de 22, 23 şi 24 septembrie, cu începere de la ora 16.30, cu excepţia meciurilor televizate, programul acestora urmând să fie stabilit de Comitetul de Urgenţă.

Redactor: Claudiu Sav
Editor web: Călin Țenche