Sari la conținut

Guvernul a dat, Guvernul a luat

Primăria comunei Dudeştii Vechi a ajuns în imposibilitate de plată, încă de la finalul anului trecut. Asta după ce, Guvernul a cerut autorităţilor să restituie 800.000 de lei, bani pe care tot Executivul i-a alocat micii localităţi în 2012. Edilul folosise o parte din bani pentru cheltuieli curente, doar că, explică guvernanţii, suma era pentru plata arieratelor. Acum, Executivul promite să realoce 852.000 de lei comunei. 

Gheorghe Nacov, primarul comunei Dudeștii Vechi, "Sper că guvernul, de data aceasta, chiar va vira acești bani, pentru că altfel, așa cum am spus, o primărie de comună nu se poate descurca doar cu veniturile proprii, mai ales când, conform Legii Bugetului, îi revine o sumă de bani care trebuie dată de către bugetul de stat. Practic, în momentul de față, se îndreaptă ceea ce am considerat mereu a fi o greșeală făcută la nivel central, la sfârșitul anului 2013".

Banii de la Guvern vor fi folosiţi pentru a achita lucrările făcute de constructorii care au reabilitat, în 2013, căminul cultural din Dudeştii Vechi şi cei care au pietruit mai multe străzi din comună. Plătile nu s-au făcut pentru că primăria a rămas fără fonduri. Locuitorii se bucură de investiţiile realizate până acum, dar spun că mai sunt multe de făcut la ei în comună. 

Şi municipiul Reşiţa, are probleme financiare, după ce societatea de termoficare a intrat în insolvenţă. Executivul promite să trimită acolo două milioane de lei. 

"S-au întreprins o serie de demersuri pentru obținerea unor fonduri guvernamentale destinate plății agentului termic în perioada 2013-2014, pentru o serie de lucrări care vor fi efectuate la unitățile școlare, acordarea de prestații sociale, plata unor datorii către furnizori", ne-a informat telefonic purtătorul de cuvânt al Primăriei Reșița, Roxana Topală.

Bani de la Guvern primesc şi localităţile Aninoasa şi Lupeni, din judeţul Hunedoara, fiecare peste 3,7 milioane de lei. În total, Executivul spune că va aloca 25,5 milioane de lei pentru plata arieratelor a 11 primării din ţară. 



Reporter: C. Sfia/ C. Ledrer
Operator: Adrian Ionescu
Editor Web: Răzvan Bulacu