Sari la conținut

ISU Banat, în misiune. Pompierii au simulat stingerea unui incendiu la o reprezentanţă auto

Pompierii au simulat stingerea unui incendiu izbucnit la o reprezentanță auto. Pentru stingerea unui astfel de incendiu s-ar folosi trei autospeciale pentru toate zonele de risc.

Important în acest gen de situații este, în primul rând, evacuarea persoanelor din clădire. Angajații susțin că știu cum să reacționeze în cazul unui incendiu: ”Am ieșit în momentul în care ar fi alarma, am ieșit afară și am stat pe platfomă”, ”Trebuie să evacuăm clădirea de tot ce avem, de inflamabile. Să eliberăm locul, spațiul”.

”S-a intervenit în timp operativ cu două autospeciale cu apă și spumă și o autospecială de intervenție la înălțime. Este un grad de risc, dar atâta timp cât operatorul economic știe ce să facă să evacueze oamenii și să elibereze căile de acces în așa fel încât intervenția noastră să fie eficientă”, afirmă maiorul Codruț Brândușescu, de la ISU Banat.

La exerciţiul care a durat aproximativ 30 de minute au participat trei autospeciale şi 12 pompieri. Echipajele sunt implicate în misiuni demonstrative lunar, la diverşi agenţi economici. E o bună practică atât pentru oamenii care luptă cu flăcările, care îşi testează astfel eficienţa în intervenţii, dar şi pentru angajaţii companiilor care vor cum să facă faţă unui incendiu real.

Reporter: Raluca Popa
Operator: Adrian Ionescu
Editor web: Călin Țenche