La coadă, pentru donare de sânge la unitatea mobilă care a poposit la Timișoara

Data publicării:
donare

Oamenii au stat la rând să doneze sânge, cu gândul că gestul lor poate salva o viaţă. Autocarul special amenajat a poposit timp de cinci ore la Timişoara. ”Am venit la mall pentru a lua paşapoartele celor mici, chiar aici la intrare în faţă am văzut că e în scop caritabil şi am considerat că cel puţin să facem un gest caritabil pentru cei nevoiaşi”, ni s-a spus.

Centrul de Transfuzii Sanguine din Timişoara are zilnic zeci de solicitări de la spitalele din oraş, aşa că trebuie să aibă în permanenţă pe stoc o cantitate minimă din fiecare grupă de sânge. Mai ales că cereri vin şi de la unităţile sanitare din judeţele limitrofe Timişului.

”Sunt toate spitalele acestea mari, mari consumatoare de sânge, Cardiovascular, Urgenţele, Hematologia, la copii, şi la Clinicile Noi, e nevoie tot timpul. Când este stocul foarte mic, atunci solicităm noi donatorii să vină de acasă, cu grupa de care este nevoie”, afirmă Smaranda Gâţu, medic, Centrul de Transfuzii Sanguine Timişoara.

Unitatea mobilă va pleca mâine la Arad, după care se va îndrepta spre nordul ţării. Organizatorii campaniei „O şansă la viaţă" şi-au propus să ajungă în 22 de oraşe din România.

”Este nevoie de sânge în toată ţara, nu este un oraş anume. Bolnavi sunt peste tot, arşi, de leucemie, cancer, bolile sunt diferite”, precizează Viorica Toader, organizatorul campaniei.

În cadrul aceleiaşi campanii au fost strânse fonduri pentru modernizarea Centrului de Transfuzii din Bucureşti, iar iniţiatorii îşi propun acelaşi lucru cu alte şapte astfel de centre din ţară.

reporter: Maria Rohnean
operator: Mihai Pop
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...