Sari la conținut

Modă cu ciocanul, fierăstrăul și bormașina


Simbol al modei europene, papionul e acum reinventat la Timișoara, cu ciocanul și bormașina. Se întâmplă în apartamentul lui Rareș Mateescu, un arhitect care folosește filmul de celuloid de la aparatul foto și cărțile vechi, drept materie primă pentru papioane. Le îmbină apoi cu ajutorul unor cuie subțiri şi cu ciocanul.

"Odată cu ele aduc creativitatea, stârnesc creativitatea, să zic așa. Dopul de plută, hârtie, vin mă duce cu gândul că aş citi o carte", Rareș Mateescu absolvent al Universității Politehnica Timișoara 

Materialele neconvenționale i-au convins și pe pasionații de modă să poarte papioanele ce ies din mâna lui Rareș.

"Sunt niște papioane care nu se prea găsesc pe piață și pentru că, prin compoziția materialului, pot fi unic în apariția mea. Mi-a plăcut dopul de plută, eu chiar lucrez în domeniu și am de-a face cu băuturile", spune Alexandru Roșca, un client fidel. 

Într-un alt colț al orașului, Cosmin Candroi a dat mașina de cusut pe setul de traforaj, iar mătasea, pe lemnul de brad. În garajul familiei el creează papioane din materiale naturale.

"Am vrut să folosesc și un material natural, să spun așa, un material care diferă, deci de la bucată la bucată de lemn el diferă, are texturi diferite", ne-a declarat Cosmin Candroi, absolvent al Universităţii Politehnica Timișoara. 

Și i-a ieșit, căci papioanele create de el le-au atras atenția chiar și specialiștilor în design. Eugenia Riemschneider, doctorand Facultatea de Arte și Design Timișoara, este încântată: "Și acest papion, din aceste materiale neconvenţionale, este extraordinar. Acest "nou" îl vedem în aceste papioane. Aceste papioane nu sunt cele din stofă sau cele din mătase care se foloseau înainte".

Un papion realizat din materiale neconvenționale ajunge în medie la 35 de lei, preţ apropiat de cel al papioanelor clasice.

Editor Web: Răzvan Bulacu