Sari la conținut

O nouă operaţie robotică de succes, la Timișoara

Procedura medicală a durat aproape trei ore şi jumătate.  Pacientul suferea de o tumoră prostatică malignă de mai mult timp, iar acum se află în afara orcărui pericol.

„Este un pacient într-o stare remarcabil, remarcabil de bună, pentru cei 72 de ani, un om echilibrat şi organic şi psihic, şi motivat să se vindece, care a avut toate indicaţiile pentru această intervenţie. Sperăm să fie bine”, spune prof. univ. dr. Dorel Săndesc, director adjunct al Spitalului de Urgenţă Timişoara.

Venit special din Milano, de la Institutul European de Oncologie, medicul specialist Victor Deliu Matei susţine că operaţiile robotice îi scapă pe pacienţi de compicaţii şi îi ajută să aibă o recuperare mai uşoară.

„Pierderea de sânge este redusă, a pierdut în jur de 200 de mililitrii de sânge, faţă de media de chirurgie deschisă care este de un litru. Practic riscul de a avea transfuzii este zero, bineînţeles, consumul de analgezice şi de medicamente de control al durerii este mic”, adaugă dr. Victor Deliu Matei, director adjunct al Departamentului de Urologie IEO.

Operaţia robotică a fost una de succes şi pentru că stadiul bolii pacientului a permis o astfel de intervenţie.

˜Rezultatele sunt bune atunci când pacientul este în limitele operabile chirurgical, deci nu orice pacient cu cancer extins cu metastaze peritoniale sau unificat poate să fie operat pe această cale”, precizează prof.univ.dr. Lazăr Fulger, şeful Clinicii de  Chirurgie II a Spitalului Judeţean Timişoara.

Robotul Da Vinci de la Spitalul Clinic Judeţean din Timişoara a fost achiziţionat, în vara lui 2015, cu fonduri europene, în valoare de 1,5 milioane de euro.

Reporter: Mihaela Crețu

Operator: Dan Șoșdean