Realități din spitalele din Timișoara: cu afaceri pe lângă ele, cu pacienți care-și cumpără singuri medicamentele

Data publicării:
afacere spital prima

Într-o lună, Spitalul Judeţean din Timişoara câştigă aproximativ 30.000 de lei din contractele de inchirire semnate cu firmele private. Cei mai mulţi bani vin de la companiile de telefonie mobilă, care au antene montate pe acoperişul clădirii.

 

”Spitalul are închiriate diferite spații la societăți comerciale, aceste venituri intră în bugetul spitalului, la venituri proprii. Pe lună, chiria este de 150 de lei pe metru pătrat, iar pentru chiria spațiilor s-a cerut avizul Ministerului Sănătății și al CJT-ului”, afirmă Liana Dacilescu, purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean din Timişoara.

În unitatea sanitară funcţionează un magazin alimentar, o patiserie, un restaurant de tip fast-food, peste 20 de automate de cafea şi o bancă.

Una dintre firme a încheiat în urmă cu 21 de ani contractul de închiriere cu spitalul. Spaţiul a fost transformat de-a lungul anilor. ”Firma funcţionează din 1992, este o afacere care funcţionează în limitele legii şi normal. Avem un profit, nu grozav, dar este pe profit. A luat naștere datorită necesității”, afirmă Marius Lăcătuşu, administratorul firmei.

Veniturile sunt, însă, inferioare cheltuielilor. Medicii recunosc că adesea, din lipsa fondurilor, sunt nevoiţi să le ceară pacienţilor să cumpere din bani proprii medicamente sau materiale sanitare. Şi nu se întâmplă doar la Spitalul Județean.



”E posibil să mai fi trimis pacientul să-şi cumpere medicamentele care nu sunt în planul de achiziţii al spitalului sau să fi fost sincope în aprovizionarea farmaciei, să fi lipsit o zi sau două medicamentele necesare şi ca să nu întrerupă tratamentul să fi fost nevoie să-şi cumpere o zi-două, dar nu ştiu să fi fost cereri de rambursare”, ne-a declarat Maria Cerbu, directorul medical al Spitalului de Boli Infecţioase „Victor Babeş".

Pacienţii îşi pot primi banii înapoi dacă depun la secretariatul spitalului un dosar cu documentele aferente. Din lipsă de informare, puţini fac însă asta.

reporter: Adina Iriza
operator: George Ştefăniţă
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri