Sari la conținut

„Urșii” au ajuns la cota zece


„A venit destul de greuț, chiar dacă la final scorul arată o diferență de 15 puncte. Până la pauză a fost destul de echilibrat și datorită jocului nostru mai puțin inspirat, mai ales pe faza ofensivă, în prima repriză”, a precizat  Bogdan Murărescu, antrenorul BC Timba Timișoara.

Dejan Kovacevic a fost cel mai bun marcator al timișorenilor, deși încă nu e complet refăcut din punct de vedere medical. Sârbul a contribuit cu 22 de puncte la victoria galben-negrilor. O evoluție consistentă a avut și americanul James Johnson, cu un double-double, 15 puncte și 12 recuperări, dar și Robert Medgyesi, care a încheiat cu 14 puncte, 9 recuperări și 8 pase decisive.

„El are o tendinită în spatele genunchiului. A trebuit să îl forțăm pentru că voiam să câștigăm. A jucat bine astăzi, mai ales că nu s-a antrenat deloc. De 3 săptămâni nu se mai antrenează”, a adăugat tehnicianul.

„Urșii” se gândesc deja la turneul de promovare și la viitoarele transferuri, cu atât mai mult cu cât pentru Bajko Baczo, unul dintre cei mai buni jucători ai timișorenilor, sezonul e ca și încheiat, acesta fiind suspect de ruptură de ligamente.

„Sper să îl recuperăm, în maximum două luni. Există șanse să își revină, dar partea mai tristă e că poate să fie și șapte și atunci avem probleme. Trebuie să ne organizăm, să găsim un jucător pe poziția 1-2, care să ne ajute”, mai spune Murărescu.

Următorul meci pentru Timba va avea loc vineri, la Cluj, cu U-BT II, cu începere de la ora 15.

Reporter: Claudiu Sav

Operator: Dan Petcu