Sari la conținut

Victorie cu punct bonus pentru RCM Timişoara

Bănăţenii au avut parte de un start lansat în meciul de sâmbătă. În minutul 7, tabela arăta 14 - 0 pentru RCM Timişoara în urma a două eseuri transformate fără probleme de elevii lui Danie de Villiers. CSM a replicat printr-o transformare, ducând scorul la 14-7. Galben-albaştrii au continuat să atace, dar tabela a fost modificată în dreptul ambelor echipe până la pauză. Astfel, scorul, la finalul primei părţi a jocului, a fost 26-17 în favoarea timişorenilor. Avea să fie şi scorul final, pentru că, în repriza a doua, RCM Timişoara a preferat doar să se apere.

„Am greşit foarte mult, noi i-am ţinut în joc. Puteam să ne distanţăm foarte repede şi să fie mult mai mult în favoarea noastră, dar greşelile personale, cum ar fi scăparea balonului, ceea ce am văzut eu la momentul respectiv, ne-au determinat să-i ţinem lângă noi. Facem analiza jocului să vedem unde am greşit şi ce trebuie să corectăm pentru următorul meci", a afirmat Eugen Căpățână, jucător la RCM Timişoara.

„Un meci dificil. Se vede că am intrat în a doua parte a campionatului, meciurile încep să fie din ce în ce mai echilibrate, mai tari, cu mai multă dorinţă de joc din partea tuturor", spune și Stelian Burcea de la RCM Timişoara.

Evoluţia timişorenilor l-a nemulţumit pe antrenorul Danie de Villiers: „Acesta a fost cel mai rău meci al nostru din întreg sezonul şi nu se poate, ca echipă, să fim mulţumiţi de acest joc. Am jucat rugby pentru 7 minute şi apoi am dispărut. Dacă vrem să avansăm în această competiţie, dacă vrem să fin un adevărat competitor, trebuie să ne uităm în oglindă şi să revenim cu altă atitudine".

De partea cealaltă, antrenorul CSM-ului, Daniel Neaga, a lăudat echipa Timişoarei şi speră la un parcurs cât mai bun pentru elevii săi până la finalul sezonului: „Ne aşteptam la un meci aşa de greu. Dar nu cu un început aşa de prost din partea noastră. Pe parcurs ne-am revenit. Sper să avem un parcurs cât mai bun de acum încolo pentru că noi suntem o echipă în formare".

RCM Timişoara a acumulat 38 de puncte şi a trecut pe locul 2 în Superliga de Rugby, în urma Ştiinţei Baia Mare, care are 43 de puncte. Etapa următoare, în 2 august, timişorenii vor juca în deplasare, împotriva formaţiei U Cluj.

reporter: Miodrag Hojda
operator: Dan Şoşdean
editor web: Călin Țenche