Sari la conținut
News Alert

Palatul Şcolilor Comerciale, lăsat în ruină

Una dintre cele mai impunătoare clădiri din Galaţi se degradează de ani buni. Palatul şcolilor comerciale, care a supravieţuit bombardamentelor din al doilea Război Mondial, este acum aproape abandonat. Edificiul este unul emblematic pentru şcoala gălăţeană. 

 

Palatul a fost construit în 1922 după planurile unor arhitecţi Italieni. Cum Galaţiul era un oraş cosmopolit, cu un comerţ înfloritor, s-a impus construirea unui edificiu care să adăpostească o şcoală comercială. Mihalache Brudiu a fost elev al Şcolii Comerciale. Astăzi îşi aminteşte de anii petrecuţi în vechea şcoală.

Mihalache Brudiu, fost elev al şcolii comerciale: "Pe holuri, vă mai aduceţi aminte? Zarvă mare? Păi, domnule, 30 de elevi într-o sală, şapte ori trei, douăzeci şi unu. Plus clasa a opta de dincolo, 250 de elevi."

A urmat perioada comunistă, iar aici s-a mutat facultatea de Chimie Alimentară, una dintre cele mai prestigioase din România. Au fost anii în care aici s-au făcut descoperiri importante în acest domeniu.

prof. Petre Alexe, decanul facultăţii de Inginerie Alimentară: "Aşa cum era, în acel cadru vechi, cercetarea curgea. Făceam experimente... Tot ce s-a născut, cât s-a născut, s-a născut acolo."

Deşi istoricii recunosc valoarea clădirii, ea nu se află pe lista monumentelor de patrimoniu.

Marius Mitrof, consilier Direcţia Judeţeană de Cultură : "Nu numai că a început să se degradeze dar, pe alocuri, pentru că trebuia să se menţină funcţiunea, s-a intervenuit cu elemente noi, cu elemente moderne ceea ce face ca această clădire să fie din ce în ce mai greu de înscris în lista monumentelor istorice."

Proprietarul clădirii, Universitatea Dunărea de Jos, a decis însă în urmă cu câţiva ani să restrângă activităţile de aici.

Ionuţ Negru, reporter Digi24: "Din cauza degradării clădirii, aripa în care a funcţionat şcoala comercială de băieţi a fost închisă. Din cele aproape 90 de încăperi ale acestui palat mai sunt folosite doar câteva săli."

Cezar Bichescu, director investiţii Universitatea Dunărea de Jos: "Este într-o stare deplorabilă. Este oarecum o pată pe obrazul Universităţii. Din păcate valoarea investiţiei este destul de mare şi substanţială, care depăşeşte puterea financiară a Universităţii."

Doar pentru consolidarea imobilului este nevoie de patru milioane de Euro. Conducerera Universităţii speră să obţină fonduri de la Ministerul Educaţiei.

reporter: Ionuţ Negru
operator: Gelu Mormoloc