Sari la conținut

Revenire cu spectacol

BC Timișoara s-a reabilitat rapid după eșecul drastic suferit pe terenul Stelei. Bănățenii s-au impus lejer în fața celor de la BCMU Pitești, după un meci condus de la un capăt la altul. Mladen Jeremic a făcut spectacol și a trecut, din nou, de 30 de puncte reușite întrun meci.

BC Timișoara a trecut rapid peste eşecul cu Steaua, din etapa trecută a Ligii Naţionale. Au demonstrat-o în meciul cu BCMU Pitești pe care l-au controlat de la un capăt la altul. Baschetbaliştii antrenaţi de Tudor Costescu au intrat extrem de hotărâţi în meci şi aveau după primele 10 minute un avantaj de 13 puncte, 26-13.Jeremic a continuat să facă legea sub panou, iar la pauza mare, bănăţenii conduceau cu 45-28. Echipa lui Hristu Şapera, fără victorie în Grupa 1-6, nu a reuşit să le pună probleme adversarilor nici în partea a doua a meciului. S-a terminat 88-67 pentru BC Timişoara, care-şi consolidează poziţia a 5-a în clasament, urmată de BCMU Piteşti. Jeremic a încheiat meciul cu 33 de puncte, în timp ce de la oaspeţi s-a remarcat Hunter, cu 15.

„Mladen Jeremic își asumă rolul de căpitan, ca de fiecare dată. A fost un jucător determinant astăzi, nu neapărat prin punctele marcate, ci și prin discuțiile cu colegii și în atitudinea în apărare”, a spus Tudor Costescu, antrenoul lui BCT.

Succesul timișorenilor a venit în contextul în care Tudor Costescu a avut la dispoziție o rotație de doar 8 jucători. Octavian Popa Calotă, Jonte Flowes și Dominque Rambo fiind accidentați.

„Sunt foarte mulțumit și mândru de echipa mea. A fost o probă serioasă de caracter astăzi, ținând cont de situația foarte dificilă în care ne aflăm și toți băieții s-au autodepășit”, a continuat Costescu.

„Pur și simplu sunt nemulțumit de atitudinea anumitor jucători, de faptul că am venit la acest meci pregătiți să pierdem, pentru că aveam probleme de lot și pentru că e o deplasare grea la Timișoara și așa mai departe”, a admis Hristu Șapera.

BC SCM Timișoara joacă acasă și mâine, de la ora 17:30, cu CSU Sibiu, într-un meci transmis, în direct, de Digisport 4.