Șantier redeschis după șapte ani

Data publicării:
liceu arte
Ani la rând a fost una din petele negre ale zonei centrale din Deva, un șantier abandonat și neterminat. La 7 ani de când lucrările au fost sistate, s-a hotărât acum reluarea acestora. Este vorba despre finalizarea noilor corpuri de clădire ale liceului de muzică și arte plastice Sigismund Toduță din Deva. Construcția lor, începută încă din 1992, a fost terminată în proporție de 60% și oprită apoi în 2010. Au fost identificate acum sursele de finanțare pentru cele 15 milioane de euro de care e nevoie pentru încheierea construcțiilor. În 3 ani imobilelele trebuie să devină funcționale.

Proiectul de continuare a lucrărilor la centrul de învățământ al liceului Sigismund Toduță din Deva a fost realizat de arhitecți, specialiști din primărie și dascăli ai școlii și avizat de ministerul dezvoltării regionale.

„Potrivit proiectului, aici va fi amenajată o sală de concerte de 300 de locuri, vor fi de asemenea spații expoziționale și zeci de ateliere și cabinete de studiu. Și tot aici va fi construit un bazin de înot semiolimpic” - Andrada Velciov, reporter Digi24 Timișoara.

Vestea continuării lucrărilor la șantierul abandonat îi bucură și pe devenii care spun că s-au săturat de peisajul dezolant al clădirilor neterminate.

„Dar se-apucă? Că io stau din 90 aici și tot așa îi construcția asta. Dacă se apucă... îi ok.”

„Parcă ziceau că fac și ceva internat, ceva aici, da, și internat o să fie. Da? Să facă, să termine, să-i ajute Dumnezeu să facă.”

15 miliaone de euro este valoarea totală a lucrărilor, bani care vor veni atât de la bugetul de stat și bugetul local, cât și din China, țară care are un parteneriat educațional cu liceul devean.

„Suma de 15 milioane este alocată pentru reabilitarea întregii clădirii cap coadă, cu dotări, cu internat, cu săli de curs, cu amfiteatre, dându-ne toți banii partea chineză într-un singur an, iar ministerul dezvoltării să îi returneze în 5-10 ani”, explică Mircia Muntean, edilul-șef al Devei.

Șantierul se redeschide la începutul anului viitor. Construcția corpurilor de clădire, care ar fi trebuit să completeze nevoile liceului din Deva, a început încă din 1992.

„Actualmente noi suntem împărțiți în 4 clădiri în municipiul Deva și este foarte greu. În afară de asta, clădirea respectivă va fi benefică pentru toți copiii din Deva pentru că, în afară de dotările specifice activității curiculare, există o sală de sport polivalentă”, admite Gheorghe Mihuț , directorul Liceului „Sigismund Toduță” Deva.

Elevii liceului de muzică și arte plastice din Deva sunt deținătorii a sute de premii cîștigate la competiții de profil din țară și străinătate. La liceul Sigismund Toduță sunt înscriși acum peste 1200 de școlari.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri