Se închide Uzina R din Feldioara

Data publicării:
UZINA R

Angajații Uzinei de prelucrare a uraniului din Feldioara au pichetat astăzi sediul Prefecturii Braşov. Peste 200 de oameni s-au adunat ca să îşi strige nemulţumirea faţă de decizia Companiei Naţionale a Uraniului de a închide punctul de lucru din judeţul Braşov. Asta înseamnă că proape 500 de oameni vor rămâne fără locuri de muncă din toamna aceasta.

 

Principala revendicare a protestatarilor este nerespectarea contractului colectiv de muncă de către conducerea Companiei Naţionale a Uraniului, precum şi încălcarea protocolului semnat de Guvern în luna august, care făcea referire la neîntreruperea activității la Uzina Feldioara, continuarea exploatării minereului de uraniu, în baza unei licenţe valabilă până în 2020 dar şi elaborarea, de către Ministerul Energiei, a unor acte care să permită valorificarea producției.

"Nu cerem Statului Român eforturi uriaşe, cerem Statului Român să respecte legea, Hotărârile de Guvern existente, respectarea protocolului, lichidităţi pentru CNU, respectarea legii în sensul de acumulare de stocuri la rezerva de stat, chiar dacă există o anchetă penală în Ministerul de Interne. Dorim să comercializăm stocul nostru care a fost produs pe baza unui contract", Gabriel Farnaş - prim-vicepreşedintele Sindicatului Exploatare-Preparare Uraniu.

Un alt punct din protocol priveşte plata salariilor compensatorii, în caz de disponibilizări. Oamenii se plâng că nici măcar salariile pe luna august nu le-au fost plătite încă.

"Oamenii rămân pe drumuri.  Pot ieşi la pensie, nu mă gândesc la mine, mă gândesc la cei care rămân în urmă" , protestatar.

"Trăim aşa, într-o instabilitate foarte clară şi o insecuritate socială. E trist. Acolo s-au făcut investiţii, e păcat", protestatar.

"Şi eu mi-am mâncat sănătatea aici, în uzină", protestatar.

Restructurarea a început săptămâna trecută, chiar cu directorul general al fabricii de la Feldioara. Uzina R are acum 483 de angajaţi şI, economic, este de mult timp într-o situaţie critică. Potrivit fostului director, fabrica nu ar mai fi făcut livrări de la sfârşitul anului trecut.

"Noi ce facem cu materialul pe care l-am pregătiit deja? S-a livrat sub preţul de piaţă. A fost OK pentru SNN, că noi am livrat sub preţul de piaţă. Acum cumpără de la CAMECO. Pe site-ul CAMECO preţul e de 670 de lei pe kg. Au venit cu o ofertă de 429. Ce spune asta? E clar o ofertă pentru a elimina piaţa din România",  Marcel Pop - şeful Serviciului de Achiziţii Publice.

Încă de luni, o delegaţie de muncitori de la toate punctele de lucru din ţară se află la Bucureşti unde poartă negocieri cu reprezentanţii conducerii CNU. Discuţiile sunt tensionate iar răspunsurile pe care le primesc oamenii, evazive.

Încă din luna martie Compania Naţională a Uraniului a anunţat o sistare de nouă luni a activităţii aici. În acest timp, ar fi urmat să decidă ce puncte de lucru şi ce activităţi sunt rentabile şi trebuie păstrarte mai departe. S-ar dori astfel reorganizarea și eficientizarea activității singurului producător național specializat în extracția şi prelucrarea uraniului, materie primă Pentru Centrala Nucleară de la Cernavodă. Asta în condiţiile în care pierderile companiei cresc de la un an la altul. În 2015 au fost de circa 31 de milioane de euro, Cu 23% mai mari decât în 2014.

Compania Naţională a Uraniulu are cinci puncte de lucru: sediul principal la Bucureşti, Braşov, Feldioara, Suceava , Bihor şi Caraş-Severin.

Reporter: Sorina Secelean
Operator: Dan Dascălu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Ce pofte are Hailey Bieber de când este însărcinată: „Nu aveți voie să judecați”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...