Sari la conținut

Şezătoarea, şi acum un obicei

Par rupte din poveștile bătrânilor. Nu sunt însă doar amintiri, ci obiceiuri reînviate după decenii întregi. Șezătorile, căci despre ele este vorba, sunt tradiții rurale pe care tinerii de acum nu au apucat să le cunoască, iar bătrânii satelor și le amintesc cu nostalgie. La Zlaști, în județul Hunedoara, obiceiul întâlnilor în care oamenii povestesc, cântă, lucrează și petrec împreună câteva ore a fost readus la viaţă. Zeci de tineri și bătrâni depotrivă, îmbrăcați în costume populare, sunt personajele principale ale șezătorii de la căminul cultural.

Îmbrăcați cu straie populare, cusute manual și scoase din lada de zestre a bunicilor, localnicii din Zlaști așteaptă cu nerăbdare ziua șezătorii. În doar câteva minute, căminul cultural din sat se luminează de prezența lor. Sunt fericiți cu toții, știu că îi așteaptă ore întregi în care vor putea povesti, vor spune glume, vor cânta și vor degusta din bunătățile pregătite acasă de femeile din sat.

„Gândește oare cineva mă, lâna asta, prin câte trece ea până ajunge la bietele muieri în mână?"

„Dorim să transmitem tradițiile, de fapt scopul acestor șezători exact ăsta este, de a transmite mai departe generațiilor faptul că tot ce e românesc nu piere", spune Maria Căciulat, organizator.

Bătrânii din sat le împărtășeșc celor mai tineri din experiența și din trecutul lor. Femeile aduc la șezătoare fuioare de lână și se mândresc cu obiectele străvechi, descoperite în pod, dar încă funcționale. Bucuria întâlnirii se manifestă și la cei mai mici participanți.

„Umblă copiii cu crucea, sfințește părintele apa și copiii umblă prin grădini, cântă, stropesc grădinile, se întorc la biserică și se întorc pe lângă biserică de 3 ori și atunci începe nedeea."

„Am găsit-o prin pod, de la bunici, străbunici, nu știu de unde, că îi foarte veche.”

„Mie imi spunea mama și bunica că mereau la șezătoare cu furca și veneau feciorii și jucau acolo, țipau furcile și jucau.”

Și după o zi întreagă de muncă, recompensa e pe măsură: bucate tradiționale românești, făcute acasă de gospodinele din sat.

La Zlaști, aceasta este cea de-a treia șezătoare, iar localnicii spun că nu se vor opri aici, mai ales că și alte sate din zonă vor să le urmeze exemplul. Iar fiecare întâlnire se încheie la fel: o horă de mână specifică pădurenilor, denumită brâu.