Timișoara, centru modern de tratare a cancerului

Data publicării:
oncologie

Timișoara a fost, timp de 4 zile, locul de întâlnire a medicilor oncologi din toată țara. Peste 200 de specialiști au venit în orașul de pe Bega ca să învețe de la specialiștii OncoHelp ultimele tehnici în imunologie, ramură care ajută la tratarea cancerului.

”Ne-am pregătit, unii dintre noi acum 20 - 30 de ani, când lucrurile erau foarte diferite şi fiecare medic trebuie să învețe până la sfârâitul carierei lucruri noi, iar oncologia în mod particular este o zonă în care lucrurile se schimbă mult mai rapid decât alte specialități şi de aceea este zona cu cele mai mari cerințe”, a declarat  Şerban Negru, conf.dr. , medic primar oncolog.

Oncohelp a fost printre primele centre din țară dedicate tratamentului cancerului. În cei aproape 13 ani de activitate, aici au fost tratați aproape 150.000 de pacienți. OncoHelp beneficiază şi de un spital pentru bolnavii care au nevoie de internare, iar din anul 2015 a fost deschis şi centrul de radioterapie care oferă tratament cu cele mai moderne echipamente.

reporter: Caterina Ledrer/ operator: Mihai Pop

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Chris Pratt, devastat de moartea dublurii sale. Cascatorul Tony McFarr a fost găsit mort în casă: „A fost o...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...