Sari la conținut

Urşii din Poiana Braşov dau iama pe pârtii

Moş Martin atacă în Poiana Braşov. Nu turiştii, ci saltelele de protecţie de pe marginea pârtiilor. În ultimele trei săptămâni, de când urşii din masivul Postăvarul au ieşit din bârlog, aproape zilnic administratorii domeniului schiabil din staţiune se confruntă cu probleme. Ultimele pozne ale lui Martinică, pe lângă îndrăzneţele apariţii diurne, sunt câteva zeci de saltele distruse după ce şi-a încercat ascuţimea ghearelor pe ele. Cutezătorul blănos ar fi atacat şi un tun de zăpadă.

Cam aşa arată cele 30 de saltele pe care le-a provocat la duel Moş Martin. Se pare că a şi învins pentru că saltelele au fost înlocuite, cu o cheltuială destul de mare, iar el continuă să îşi facă treaba nestingherit.

"O singură saltea de protecţie costă undeva între 200 şi 210 euro, însemnă o cifră importantă, 6000 de euro. Ne-a mai atacat şi un turn mobil.  Probabil că în momentul în care el a sfâşiat acea saltea de protecţie a agăţat şi acea parte hidraulică a turnului", Dorin Drăgoi - administratorul domeniului schiabil. 

Primele apariţii ale urşilor pe pârtiile din Poiană au fost încă de acum trei săptămâni. De atunci, rând pe rând, saltelele cad pradă curioaselor animalele.

"Aceste saltele sunt montate în jurul obstacolelor pe care schiorii le-ar putea întâlni pe pârtie, fie că vorbim despre copaci, garduri sau, ca în cazul nostru, instalaţiile de producere a zăpezi artificiale. Lipsa lor, într-un moment nefericit, ar putea fi fatală pentru schiorii care vin în viteză pe pârtie", Sorina Secelean - reporter Digi24 Braşov.

Turiştii, care încă se mai bucură de zăpada din staţiune, au păreri împărţite. Unii se bucură să vadă urşii în mediul lor natural iar altora le e teamă.

"Ne bucurăm de zăpadă, de schi, nu am văzut niciun ursuleţ, dacă îi vedem suntem foarte bucuroşi. Nu vă este frică? De ce să ne fie frică, sunt parte din natură, vedem brazi, vedem zăpadă", turist.

"Am auzit de acest caz, că a ieşit ursul pe pârtie, acum vreo trei săptămâni. Din fericire nu l-am văzut şi nu-mi doresc", turist.

Ocolul Silvic Râșnov, administratorul fondului cinegetic de aici, a trimis patru pădurari şi doi vânători ca să supravegheze zona şi să alunge animalele.

"Momentan ar fi vorba despre un singur urs, un urs tânăr. De astăzi o să efectuăm o goană de împingere, spre fondul forestier şi, dacă vor reveni, vom lua măsurile legale, de relocare" , ing. Gheorghe Puiu - şeful Ocolului Silvic Râşnov.

Pe fondul forestier din zonă, cu o suprafaţă de 10.000 de hectare, sunt 53 de urşi. Pădurarii susţin că numărul lor este de cinci ori mai mare decât ar trebui. Aceeaşi problemă a apărut şi în 2012.


Reporter: Sorina Secelean
Imagine: Mihai Stan