Sari la conținut
News Alert

Rasputin, geniul rău al țarinei Alexandra

În preajma Primului Război Mondial, prestigiul familiei imperiale ruse a fost afectat de un scandal imens. Ţarina Alexandra îşi iubea cu pasiune soţul şi şi-a dedicat viaţa misiunii de a-i dărui un moştenitor.  Când în sfârşit a venit, fiul cel mult aşteptat s-a dovedit grav bolnav. Vindecătorul Rasputin, adus la căpătâiul copilului, nu s-a limitat la a alina suferinţa bolnavului, ci a intervenit în importante probleme de stat. Politic vorbind, dosarul Rasputin din anii 1911-1916 arată cât de vulnerabilă devenise Rusia în absenţa unui regim constituţional, reprezentativ. Erorile din anturajul familiei imperiale afectau direct statul.

Al cincilea copil al cuplului imperial şi singurul fiu, Alexei, era bolnav de hemofilie. Maladia, ereditară, se manifestă prin hemoragii severe. În ciuda celor mai bune tratamente ale vremii, moştenitorul Coroanei Imperiale Ruse părea sortit unei morţi premature. Înnebunită de temeri, ţarina Alexandra Feodorovna a apelat la vraci şi vindecători. În cercurile aristocratice ruseşti, ca peste tot în Europa, erau la mare modă ştiinţele oculte şi curentele mistice. Aşa se face că în 1905, vindecătorul Rasputin, pe numele său adevărat Grigori Efimovici Novik, este prezentat familiei ţarului.

Geniul rău al ţarinei

Născut în 1872, în apropierea oraşului Tiumen din vestul Siberiei, Grigori ajunge la 18 ani într-o mănăstire, dar renunţă şi la 19 ani se căsătoreşte. Are, se pare, trei copii, îşi părăseşte însă soţia şi ia contact cu diverse mişcări sectare. Personaj puternic, cu privire pătrunzătoare şi pretenţii de vindecător, Novik îşi croieşte singur un crez şocant: acela al eliminării oricăror dorinţe carnale prin extenuarea sexuală ce apare la capătul unor orgii. Istoricii dispută încă originea numelui de Rasputin care în ruseşte înseamnă „depravat". „Rasputin" denotă şi înţelesul arhaic al termenului românesc de „răspopit", scos din preoţie, caterisit, „blestemat".

Cert este că pseudo-călugărul Rasputin ajunge lângă patul bietului Alexei şi stopează un episod de hemoragie, probabil prin hipnoză. Ţarina Alexandra îl opreşte pe vindecător la Curte. Dar în timp ce, în faţa ţarului şi a ţarinei, Rasputin are atitudinea celor mai sfinţi între sfinţi, în Sankt-Petersburg circulă despre el cele mai dezgustătoare informaţii. Vindecătorul ţareviciului are câteva amante şi mulţi tovarăşi de beţie. Este în joc chiar prestigiul familiei imperiale.

Nicolae al II-lea refuză să creadă. Treptat însă, zvonurile devin şi mai alarmante. În 1911, îngrozit de perspectiva scandalului, primul ministru Stolîpin îi prezintă ţarului un raport voluminos. De această dată, Ohrana, poliţia secretă ţaristă, una dintre cele mai performante din lume, a convins. Ţarul îl exilează pe vinovat în Siberia. Dar episoadele de hemoragie ale lui Alexei reapar. Odată cu ele și Rasputin.

Ţarina Alexandra, criticată şi urâtă de popor

Scandalul reîncepe şi ajunge la paroxism în 1916. În lipsa ţarului, plecat în fruntea Armatei pe front, conducerea efectivă a Rusiei rămâne ţarinei Alexandra. Subjugată complet, aceasta îi permite lui Rasputin să schimbe miniştri şi să intervină, fără nici un fel de prerogative, inclusiv în ierarhia Bisericii Ortodoxe. Nemulţumirile sunt imense. Nemţoaică de origine, ţarina este acuzată de oamenii obişnuiţi că este spion german.

Regina Maria a României, verişoară primară cu ţarul, povesteşte ce ştia de la sora ei, Victoria Melita, care trăia la Curtea de la Sankt Petersburg: „Ce poate fi mai îngrozitor decât să fii urâtă de propriul popor", scrie Maria. În vreme de război, asemenea situaţie comportă riscuri uriaşe.

Uciderea lui Rasputin

În disperare de cauză, doi veri ai ţarului şi un membru al Dumei hotărăsc să îl ucidă pe Rasputin. În noaptea de 29 spre 30 decembrie, prinţul Felix Iusupov, Marele Duce Dimitri Pavlovici şi Vladimir Mitrofanovici Purişkevici încearcă mai întâi să îl otrăvească, apoi îl împuşcă şi îl aruncă în Neva.

Orbirea ţarinei a fost însă de nevindecat. În loc să realizeze că asasinii lui Rasputin erau cei mai fideli apărători ai dinastiei Romanov, ea vrea un regim politic şi mai drastic. Nu se va şti, probabil, niciodată dacă nu cumva, în februarie 1917, furia arogantă a Alexandrei a fost cea care a înclinat balanţa spre reprimarea în sânge a manifestanţilor. După abdicarea ţarului în 1917, lipsită de exerciţiul îndelungat şi liber al opoziţiei, Rusia a căzut victimă terorii bolşevicilor lui Vladimir Ilici Lenin.

Citiți și: 100 de ani de comunism | Țarul care a sacrificat Rusia